"Concluzia anchetei Comisiei Europene va veni între 20-25 septembrie. Noi estimăm că rezultatul va fi unul pozitiv pentru Oltchim", spune Piperea.
Avocatul afirmă că a decis să suspende toate negocierile privind privatizarea Oltchim, acestea urmând a fi reluate abia după ce concluzia investigaţiei Comisiei va fi cunoscută, potrivit News.ro.
"Noi am decis să suspendăm orice fel de proceduri şi să aşteptăm rezultatul Comisiei. Negocierile privind privatizarea sunt pe hold. Sperăm ca până la sfârşitul lunii decembrie să avem semnat un contract în acest sens (cu potenţialii investitori, n.r.)", a precizat avocatul.
Comisia Europeană a lansat în aprilie o investigaţie aprofundată împotriva României, referitoare la ştergerea de datorii ale Oltchim şi continuarea aprovizionării acesteia de către companii de stat, în pofida înrăutăţirii situaţiei financiare, pentru a analiza dacă aceste acţiuni respectă reglementările comunitare în domeniul ajutoarelor de stat.
„În urma dificultăţilor economice întâmpinate de societatea Oltchim şi a anulării datoriilor publice ale acesteia, trebuie să verificăm dacă un creditor privat ar fi acceptat să acţioneze în acelaşi mod. Datorită recentei sale reorganizări, situaţia financiară a Oltchim s-a îmbunătăţit, iar România speră să găsească un nou investitor. Obiectivul nostru este de a facilita un viitor sustenabil al activităţilor economice ale acestei societăţi, care să nu mai necesite un sprijin suplimentar din partea guvernului”, spunea în aprilie comisarul pentru Concurenţă Margrethe Vestager.
Comisia va analiza în special acumularea datoriilor faţă de Autoritatea română pentru Administrarea activelor Statului (AAAS), anulările de datorii de către AAAS şi diferite întreprinderi de stat în cadrul planului de reorganizare a Oltchim elaborat de administratorul judiciar şi sprijinul acordat Oltchim de două societăţi de stat, CET Govora şi Salrom, care, în ciuda deteriorării situaţiei financiare a Oltchim, au continuat să aprovizioneze Oltchim cu energie electrică, abur şi soluţii saline.
Conform normelor UE privind ajutoarele de stat, intervenţiile publice în activitatea societăţilor sunt considerate că nu constituie ajutoare atunci când un operator privat ar fi acţionat în acelaşi mod. Comisia va evalua dacă acesta a fost cazul pentru creditorii publici şi furnizorii Oltchim sau dacă, dimpotrivă, măsurile publice au oferit Oltchim un avantaj economic faţă de concurenţii săi şi constituie ajutoare de stat.
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT) a realizat un profit net de 18,5 milioane lei (4,1 milioane euro) în primul semestru al acestui an şi vânzări nete mai mari cu aproape 4%, în sumă de 378,13 milioane lei (84 milioane euro). În primul semestru al anului trecut, Oltchim a raportat vânzări nete de 364,6 milioane lei.
Oltchim raportase la jumătatea anului trecut un profit net, contabil, de 2,31 miliarde lei (518 milioane euro), după anularea unor datorii de 2,35 miliarde lei în baza planului de reorganizare, din activitatea curentă combinatul chimic având în primul semestru din 2015 pierderi în scădere la 9,12 milioane lei.
La 30 iunie 2016, Oltchim SA înregistra datorii totale în suma de 1,35 miliarde lei.
Combinatul are circa 2.000 de salariaţi.
Oltchim este singurul producător din Europa Centrală de sodă caustică lichidă şi singurul producător din România de clor şi polieter polioli. Societatea exportă aproximativ 70% din producţie.
Oltchim a intrat în insolvenţă, în ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru cel putin 307 milioane euro.
Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără success. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania.
Oltchim este una dintre cele mai mari societăţi petrochimice din România şi din sud-estul Europei. Statul român deţine un pachet de control de 54,8% în cadrul societăţii.
sursa: News.ro