George Soros susține că există pericolul unei noi crize globale
O criză în toată amploarea ar însemna recesiune și șomaj. Prognozele marilor instituții nu indică o scădere a economiei mondiale în viitor. Dar pe de alta parte, niciodată nu o fac și doar constată recesiunea după ce ea își face efectele.
Cert este că avansul economiei mondiale este slab. Randamentele mici la obligațiuni, prețurile mici la materiile prime arată că investitorii nu au încredere într-o creștere în ritm bun. Chiar și în Statele Unite, unde a început înăsprirea politicii monetare, tabloul nu este complet pentru o economie care se mișcă bine.
Sectorul industrial merge prost, dar compensează serviciile. Pentru a avea o criză în stilul 2008, așa cum prezice Soros, ar fi nevoie de o componentă esențială, supraîndatorarea, consideră The Economist. Așa a pornit în America, în 2007, cu deranjul sub-prime, îndatorarea cu active riscante din sectorul imobiliar, așa a continuat în Europa, cu faza crizei datoriilor suverane.
O bulă a îndatorării e un ingredient prezent în China. Țara a devenit celebră în ultimii ani pentru orașele fantomă și autostrăzile către nicăieri care i-au crescut PIB-ul dar nu au fost decât pură risipă. China este înțesată de fabrici și uzine uriașe care au devenit de fapt supracapacitate de producție. Excesele se văd cu ochiul liber. De fapt doar uneori, doar când nu e smog. Au fost fantezii făcute pe credit. În ultimii patru ani datoria totală a Chinei a crescut de la 190% din PIB la peste 240%.
Pentru a se ajusta și a ateriza cât mai bine, China ar avea nevoie de măsuri de restructurare a unor întregi sectoare. Doar că asemenea pași sunt greu de făcut în orice economie. Ar rezulta fabrici închise, șomaj, executări silite. Se poate ajunge la tensiuni sociale. Și decât să își regleze economia cu măsuri dure, Beijingul pare mai degrabă dispus să-și păstreze competitivitatea cu deprecierea monedei și să lungească boala în ideea că la un moment dat economia mondiala își va reveni și va avea nevoie de toate mărfurile sale. Chinezii vor avea o putere de cumpărare mai redusă, dar până la urmă e vorba de echitate socială, un principiu pentru un stat comunist.
Însă mișcările Chinei pot stârni un război regional al valutelor, în care alte state, care se dezvoltă pe același model, vor încerca să-și păstreze competitivitatea la export prin devalorizare. Și în acest punct o eventuală criză începe să semene mai mult cu cea din 1998. Ca și acum, atunci America a ridicat ratele de dobândă scumpind astfel împrumuturile. Pasul doi a fost realizarea că economiile în dezvoltare din Asia se ridicaseră pe speculații, pe bani ieftini alocați în investiții de calitate îndoielnică. Toate țările din regiune s-au contaminat, inclusiv Coreea, iar Rusia avea să ajungă la încetare de plăți. A fost mai degrabă o criză zonală, resimțită puternic și în România, prin filiera rusească, însă fără impact asupra Occidentului.
Datele problemei s-au schimbat în 18 ani. Țările asiatice au rezerve valutare mari cu care să-și apere monedele dacă lucrurile scapă de sub control. În 1998, economiile în dezvoltare înseamnau o treime din PIB-ul global, pe când acum aduc mai bine de jumătate. Un exportator precum Germania a ajuns să depindă de piețele asiatice. Efectele, cu siguranță nu vor mai fi limitate. Deocamdata e doar un deranj pe piețele de capital. Însă e nevoie doar de un detonator pentru ca situația să scape de sub control. Și poate să apară de oriunde.
O decizie neinspirată prin China de pilda, fie că e vorba de politicile economice, fie geostrategice, în Marea Chinei de Sud. Sau poate să se întâmple o escaladare a conflictelor din Orientul Mijlociu. Schimbarea traiectoriei ține în mare parte de comportament și așteptări. Deci, de starea de spirit, de psihicul, individual sau colectiv. Și dacă se tot strigă „Lupul!” în spațiul public, atunci mulți vor crede și se vor comporta ca atare.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
