Franţa amenință magazinele cu măsuri, dacă nu reduc preţurile la alimente

Data publicării:
cos cu alimente intr-un magazin
FOTO: Getty Images

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, s-a angajat vineri să ia măsuri contra retailerilor de alimente dacă aceştia nu transferă către consumatori preţurile cu ridicata mai scăzute, în condiţiile creşterii costului vieţii, transmite Reuters.

Pe plan global, preţurile cu ridicata la alimente au scăzut, dar retailerii de alimente din Franţa şi furnizorii lor au convenit o creştere medie de 10% a preţurilor în negocierile anuale care au avut loc în martie, ambele părţi susţinând că aceste creşteri sunt necesare pentru a acoperi costurile de producţie mai ridicate.

Le Maire a cerut în mod repetat în ultimele zile ambelor părţi să redeschidă negocierile pentru a se asigura că se ţine cont de scăderea preţurilor cu ridicata la alimente, scrie Agerpres.

"Dacă nu o fac, îi vom convoca la Ministerul de Finanţe şi dacă nu va fi suficient, vom folosi toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a ne asigura că marile companii industriale transferă către consumatori scăderile", a declarat Le Maire în timpul unei vizite în nordul Franţei.

El nu a specificat ce acţiuni are în vedere.

În contextul acordului dintre retailerii de alimente şi furnizorii lor, preţurile la alimente au crescut cu un nivel record, de 15,8% în martie, faţă de perioada similară din 2022.

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut şi în martie 2023, pentru a 12-a lună consecutivă, şi acum sunt cu 20,5% mai mici decât nivelul record pe care l-au atins în urmă cu un an, după invadarea Ucrainei de către Rusia, a anunţat luna aceasta Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

"Nu înţeleg de ce atunci când cresc preţurile firmele le transferă imediat către consumatori, dar când scade preţul grâului, este nevoie de trei luni pentru un declin al preţului pastelor. Este inacceptabil", a declarat Le Maire.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Makaveli, care este numele real al interlopului TikTok. Are un...
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
Bucura Oprescu rămâne ministru. În ce lună cresc pensiile? Ce se întâmplă cu Mica Recalculare?
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...