FMI cere României să nu pună în pericol progresele din ultimii ani

Data publicării:
logo FMI 1

"Există un angajament din partea României să continue consolidarea situaţiei fiscale. Aşteptăm ca acest angajament să fie respectat", a declarat, la Sofia, Guillermo Tolosa, reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, citat de Mediafax.

El a arătat că a fost făcut un efort mare pentru ca economia României să fie întărită.

"A fost făcut un efort atât de mare pentru ca economia să devină mai puternică şi mai rezistentă la şocuri, prin această stabilitate sporită rezultată din faptul că starea conturilor bugetare este mult mai bună decât în urmă cu şase ani. În acest condiţii, credem că este extrem de important pentru România să nu pună în pericol acest progres considerabil", a spus Tolosa.

FMI a susţinut România în 2009, când ţara a suportat o recesiune dureroasă, încurajând reducerea deficitului bugetar şi implementarea reformelor, printr-o serie de acorduri care au refăcut credibilitatea ţării în faţa investitorilor.

Ponta este aşteptat să devină preşedinte în alegerile de duminică, el lăudându-se cu reducerea măsurilor de austeritate şi a unor taxe, în cei doi ani de mandat, şi cu promisiunea că va majora pensiile anul viitor, notează Reuters.

Astfel de promisiuni au adus în atenţie bugetul pe 2015 şi posibilitatea ca noul guvern să fie tentat să relaxeze politica fiscală, în pofida unui angajament de menţinere a deficitului bugetar la 1,4% din PIB.

Ultimul acord al României cu FMI, al treilea din 2009, este un acord stand-by în valoare de 4 miliarde de euro care se încheie anul viitor şi care probabil nu va fi înnoit. FMI a suspendat discuţiile legate de actualul acord până după alegeri.

"Programul va expira anul viitor şi după aceea vom analiza situaţia de la momentul respectiv. România a făcut progrese considerabile în efortul de reformă, iar aşteptările din acest moment sunt că România va fi capabilă să încheie acordurile stand-by din ultimii 5-6 ani", a mai spus Tolosa.

România are ca obiectiv pentru acest an un deficit bugetar de 2,2%, cu mult sub cel de 7,2% înregistrat în 2009. Ponta a semnalat în octombrie intenţia de a menţine ţinta unui deficit de 1,4% pentru 2015, notează Reuters.

Comisia Europeană a avertizat pe 4 noiembrie că Guvernul va fi nevoit să crească taxe sau să taie cheltuieli, pentru a compensa scăderile de venituri prognozate în 2015 din reducerea CAS, a taxei pe stâlp şi a accizelor, în caz contrar urmând ca deficitul bugetar să urce la 2,8% din PIB.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...