Fiscul verifică PFA-urile și românii care câștigă bani din profesii liberale

Data publicării:
fisc

Statul a luat în vizor persoanele care nu își depun declarațiile de venit deși câștigă bani lună de lună. Vor fi verificate PFA-urilor de pe listele Registrului Comerțului, dar și cei care au profesii liberale precum contabili, arhitecți sau scriitori.

După 15 zile de la expirarea termenului de depunerea a declaraţiilor de venit, autorităţile îi vor anunţa pe contribuabili cât au de plătit pentru câştigurile obţinute. Dacă nici aşa nu vor primi banii, inspectorii vor calcula, din oficiu, contributiile datorate, potrivit unui ordin al Agenţiei de Administrare Fiscală, aflat în dezbatere publică.

Persoanele care nu declară veniturile obținute vor plăti automat 35% din salariul mediu de 2.200 de lei.

Sunt însă și excepții. Nu întră în această categorie avocații și cei care obțin bani din indemnizații de creștere a copilului. Consultanții fiscali spun însă că e puțin probabil ca autoritățile să aducă mai mulți bani la buget prin această măsură.

E clar o presiune de creștere a veniturilor bugetare. Nu va fi o inițiativă de succes, cred că vor fi închise sau trecute în stand-by multe PFA-uri”, a spus Radu Ciofu, analist economic.

E clar însă că statul nu se poate baza pe buna-credinţa a românilor. Oricum, oamenii nu reuşesc să se pună de acord cine e vinovat. Statul, pentru că impune taxe prea mari sau contribuabilii.

„Ne ia oricum toți banii, plătim facturi și atât”, spune unul dintre români.

„Normal că ar trebui, dacă tu nu îți plătești dările la stat, de aia lucrurile merg așa, evaziune fiscală e la tot pasul”, consideră un altul.

Ultimele estimări arată că evaziunea fiscala a ajuns să fie 14% din Produsul Intern Brut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...