Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor a adoptat un raport favorabil asupra unui proiect privind reducerea TVA de la 19% la 16% și a cotei de TVA pentru alimente de la 9% la 5%, începând din anul 2020.
Proiectul a fost iniţiat de cinci parlamentari liberali, printre care Florin Roman.
Proiectul poate fi consultat AICI.
Au fost 13 voturi pentru reducerea TVA, două voturi împotrivă – Dan Vîlceanu (PNL) şi Cosette Chichirău (USR).
Mai mulţi liberali şi membri ai USR s-au abţinut la vot.
Cele mai multe voturi au fost de la PSD, care are majoritate în această comisie şi care a dat raport favorabil în ciuda cererilor PNL de amânare.
Dan Vâlceanu, deputat PNL: „E un proiect de lege pe care nu-l voi susţine. Fiecare coleg votează cum dorește. Notabilă e schimbarea celor de la PSD. Aţi ţinut la sertar proiectul cât aţi fost la guvernare, iar acum îl consideraţi bun”.
Marius Budăi, deputat PSD: „Dacă aş vrea să fiu la fel de serios cum erau colegii în opoziţie, aş duce TVA la 15%, dar n-o să fac asta.
În calitate de parlamentar la primul mandat e o lecţie foarte importantă pentru noi, cei mai tineri. Ca atunci când suntem în opoziţie, să facem un proiect serios. Mă voi abține la acest proiect, chiar dacă lupta politică ar spune să votez pentru”.
Dan Vâlceanu, deputat PNL: „Aș avea curiozitatea, dacă e atât de bine să reducem TVA, de ce nu aţi respectat programul de guvernare să reduceţi TVA de la 18 la 19%”.
Marius Budai, deputat PSD: „Observ că pe o iniţiativă a PNL, tot PSD e vinovat. Sigur că ne asumăm. n-o să mă mai abţin. Mulţumesc”.
Cosette Chichirău, deputat USR: „Trebuie să punem în balanţă deficitul bugetar. Agenţiile de rating au schimbat outlook-ul din stabil în negativ şi o să avem probleme şi mai mari dacă deficitul e mare. Fac apel la PSD şi PNL să fim responsabili şi să ne gândim ce e mai bine pentru buget şi situaţia financiară. Aş vrea să menţinem TVA unde e, până avem o situaţie clară despre ce se va întâmpla cu deficitul”.
PSD s-a opus acestei reduceri cât a fost la guvernare, iar acum PSD a votat în favoare.
Actul normativ, care a fost deja adoptat tacit în Senat, va ajunge miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională.
În proiectul iniţiat de liberali există şi o estimare a impactului asupra bugetului - peste opt miliarde de lei pe 11 luni de încasare în ceea ce priveşte reducerea TVA la 16% şi peste trei miliarde de lei în ceea ce priveşte reducerea TVA pentru produsele alimentare.
Redactare G.M.