Ministrul Finanţelor îi cere premierului Viorica Dăncilă să-l demită pe şeful ANAF, Ionuţ Mişa. Îi reproşează proasta colectare a taxelor şi proasta administrare a Fiscului. Ionuţ Mişa scrie pe Facebook că ministrul Teodorovici nu i-a reproşat personal nimic şi că se aştepta ca, dimpotrivă, să-l felicite pentru rezultatele obţinute.
„Nu ştiu despre ce solicitare ar fi vorba. Public, ministrul nu a făcut nicio declaraţie de acest gen. Cred că ar fi şi foarte greu să facă o astfel de solicitare, având în vedere că ANAF are cele mai mari încasări din istorie şi mult peste ce a fost prevăzut iniţial în legea bugetului. Cel mult să felicite public angajaţii şi conducerea ANAF pentru rezultatele deosebite care au contribuit major la încadrarea în deficit”, a declarat Ionuț Mișa.
Sunt foarte multe nemulțumiri ale ministrului Finanțelor în legătură cu activitatea lui Ionuț Mișa la șefia ANAF. Eugen Teodorovici îi reproșează nivelul sub așteptări al colectărilor de taxe, nereformarea sistemului și mangementul defectuos al instituției.
Cererea de demitere a șefului ANAF se află pe masa premierului Viorica Dăncilă, care se întoarce mâine la serviciu după vacanța de Anul Nou.