Salariul mediu net în România se apropie de 4.000 de lei, în luna martie (INS)
Câştigul salarial mediu brut a fost de 6.401 lei în luna martie, cu 342 de lei (+5,6%) mai mare decât în februarie, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Câştigul salarial mediu net s-a situat la 3.937 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 216 lei (+5,8%).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) - 9.968 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante - 2.079 lei.
Comparativ cu luna martie a anului precedent, în martie 2022 câştigul salarial mediu net a crescut cu 11%, potrivit datelor INS, consultate de Agerpres.
În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 100,8% în luna martie 2022 faţă de luna martie 2021. Indicele câştigului salarial real a fost 103,8% în luna martie 2022 faţă de luna februarie 2022.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 234,2%, cu 8,7 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna februarie 2022.
Ce domenii au înregistrat creșteri
În luna martie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 55,4% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), cu 28,7% în fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 22,2% în fabricarea băuturilor; între 12% şi 19% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de editare, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, extracţia minereurilor metalifere, telecomunicaţii, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice;
Totodată, scăderi între 7,5% şi 11,5% s-au înregistrat în fabricarea altor mijloace de transport, extracţia cărbunelui superior şi inferior, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi de servicii anexe extracţiei, cercetare-dezvoltare, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice; între 6% şi 7% în fabricarea produselor textile, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor).
CReșteri și în sectorul bugetar
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna februarie 2022 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Singurele scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au înregistrat în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe) (-3,6%), respectiv în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (-0,1%).
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+2,9%), administraţie publică (+2,2%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,6%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă).