Punctul de pensie crește cu 14 la sută de la 1 septembrie. La ce sumă va ajunge, potrivit proiectului de rectificare bugetară

Data actualizării: Data publicării:
Pensionară stând gânditoare lângă o fereastră
Guvernul a aprobat finanţarea noului sistem informatic al Casei Naţionale de Pensii Publice. Foto: Guliver/GettyImages

Punctul de pensie va crește cu 14% din septembrie, potrivit proiectului de rectificare bugetară. Ministrul de finanțe, Florin Cîțu, a anunțat joi că va exista o majorare semnificativă, chiar dacă ne aflăm într-un context economic dificil cauzat de pandemia de coronavirus. 

Astfel, dacă punctul de pensie va creşte cu 14% de la 1 septembrie 2020 înseamnă că va ajunge de la 1.265 lei la 1.442 lei, ceea ce înseamnă o creștere cu 177 de lei.

„Se propune ca începând cu 1 septembrie 2020 valoarea punctului de pensie să fie majorată cu 14%, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. Totodată, se propune majorarea începând cu aceeaşi dată a indemnizaţiei minime sociale pentru pensionari, cu 14%, de la 704 lei la 800 lei”, se arată în nota de fundamentare.

Punctul de pensie este un element utilizat în calcularea pensiei. Potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.

Florin Cîțu declara la sfârșitul lunii iunie, la Digi24, că susține majorarea pensiilor cu 10% de la 1 septembrie, pentru a rămâne bani și pentru investiții. Luna trecută, Florin Cîțu a explicat, tot la Digi24, că scenariul pentru creșterea pensiilor pleacă de la Ministerul Finanțelor, care propune o majorare cu 10 la sută, dar s-ar putea ca premierul să decidă ca această creștere a pensiilor să fie mai mare, pentru că finalmente este o decizie politică.

Pensiile ar fi trebuit să crească cu 40 la sută de la 1 septembrie, potrivit unei legi adoptate în guvernarea PSD, dar criza economică determinată de pandemie face imposibilă această creștere, ce ar fi fost oricum dificil de realizat, potrivit specialiștilor, chiar și în condiții de normalitate. 

Florin Cîţu a anunţat joi, într-o conferinţă de presă pe tema rectificării bugetare, că pensiile vor creşte în 2020 cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii vreodată şi care se pune în plus la punctul de pensie, dar nu a precizat concret despre ce valoare este vorba.

„Încă din primul moment am spus că vom creşte pensiile în 2020 şi astăzi trebuie să vin în faţa dumneavoastră şi să vă spun: da, în România, vor creşte pensiile în 2020. Punctul de pensie, valoarea punctului va avea cea mai mare creştere, cea mai mare sumă pe care o vom vedea în plus la punctul de pensie pe care am avut-o vreodată. PSD niciodată nu a mărit pensiile cu această sumă, deşi a avut perioade de creştere economică una după alta, trei ani de zile, nu datorită lor, ci datorită contextului economic internaţional şi tot nu au mărit pensiile cu această sumă", a declarat Cîţu.

Cu o zi înainte de anunțul rectificării bugetare, președintele Klaus Iohannis a avut o ședință cu premierul Ludovic Orban și ministrul finanțelor, pentru a discuta despre acest subiect.

Salariile mai mari pentru personalul de conducere din învățământ, amânate

Potrivit proiectului de rectificare bugetară, MFP propune ca măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art.38 alin.(41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, (...) să se aplice de la 1 septembrie 2021.

„Aprobarea acestor măsuri conduce la reducerea semnificativă a necesarului de finanţare pentru majorarea pensiilor şi salariilor personalului didactic, atât în anul 2020, de la 11,2 miliarde lei la 3,6 miliarde lei, cât şi în anul 2021, de la 34,3 miliarde lei la 19,3 miliarde lei”, se menţionează în document.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat joi că deficitul bugetar este estimat să crească de la 6,7% din PIB la 8,6% din PIB.

Transporturile, Sănătatea și Educația vor primi bani în plus la rectificarea bugetară, a mai anunțat șeful Finanțelor.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Devine obligatoriu pentru casele de schimb valutar și cazinouri: Schimbări radicale cu noi reguli împotriva...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei