Ministrul Finanţelor pune capac consultanţilor fiscali: E mai ieftină o aplicaţie informatică
Data publicării:
ATHENS, GREECE - AUGUST 9: A labratory technician works on a computer at the Doping Control Laboratory of Athens during the final days before the start of the 2004 Olympic Games August 9, 2004 in Athens. The Olympic Games will start on Friday, August 13. (Photo by Ian Waldie/Getty Images)
Implementarea noului impozit pe venitul global se va desfăşura în două sau trei etape, prima etapă urmând să înceapă de la 1 ianuarie 2018, în condiţiile în care rolul consultanţilor fiscali ar putea fi luat de un sistem informatic, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, în cadrul unei conferinţe de presă.
FOTO: Getty Images
La finalul lunii mai, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, referitor la impozitul pe venitul global, că Guvernul s-ar putea să ia decizia să nu mai folosească consultanţi fiscali şi să amâne cu un an introducerea deducerilor pe bază de chitanţe, perioadă în care să se informatizeze administraţia. Ştefan a anunţat marţi că prima etapă va începe de la 1 ianuarie 2018.
”Vor fi două sau trei etape de implementare a acestui sistem. Cu siguranţă, prima etapă va fi de la 1 ianuarie 2018”, a afirmat Ştefan.
El a subliniat că se va trece la globalizarea în 2019 a veniturilor, dar fără a se elimina reţinerea la sursă a celor de natură salarială. În plus, o aplicaţie informatică ar putea înlocui consultanţii fiscali în cazul aplicării impozitului pe venitul global, dacă statul ar reuşi să integreze resursele informatice care se regăsesc astăzi în diverse instituţii, în condiţiile în care există constrângeri în ceea ce priveşte sistemul informatic al Fiscului de a implementa rapid un astfel de sistem.
”Ceea ce ar fi trebuit să facă aceşti consultanţii fiscali se poate rezolva folosind resursele informatice care se regăsesc astăzi în diverse instituţii ale statului, în administraţia centrală sau locală, dacă suntem în stare să le integrăm într-o aplicaţie informatică. Dacă reuşim, vom avea tot ceea ce ar fi trebuit să conţină declaraţiile fiscale (...). Cred că este o soluţie mai ieftină, mai bună, mai modernă”, a afirmat Ştefan.
El consideră că, atunci când se va implementa acest sistem, fiecare cetăţean va avea la dispoziţie un mecanism online pentru plata impozitelor şi taxelor. Angela Roşca, membru al organizaţiei Romanian Business Leaders (RBL) care face parte din Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR), a declarat, la finalul lunii mai, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii că există riscul unei creşteri a taxelor în următorii doi ani, în condiţiile în care noul sistem global de impozitare propus de PSD va afecta puternic încasările la buget în 2018.
În plus, suma anunţată ca posibilă pentru plata unui consultant fiscal, de 8.000-10.000 de lei pe lună, este nerealistă şi este greu de înţeles mecanismul prin care s-ar putea acorda această sumă de la buget pentru o persoană care acordă asistenţă, a declarat, tot în luna mai, preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali (CCF), Dan Manolescu.
Studiu: Românii şi-ar lăsa economiile pe mâna unui robot financiar
Un robot care să aibă ultimul cuvânt, în chestiuni financiare! E visul a doi români din 5! Nu i-ar da totuşi, mână liberă total, acestuia - şi-ar păstra dreptul de a respinge acele tranzacţii, care li s-ar părea nesigure. Românii sunt depăşiţi doar de turci în ceea ce priveşte încrederea în roboţii financiari.
Turcia, România şi Polonia sunt ţările în care populaţia are cea mai mare încredere într-un program informatic bancar, arată datele unui studiu. Cu toate acestea, românii nu vor să rişte şi vor să păstreze dreptul de a respinge o investiţie nesigură. La polul opus, Luxemburg este ţara în care doar 12% din populaţie şi-ar lăsa economiile pe mâna roboţilor.
Datele studiului mai arată că procentul românilor care ar apela la un consilier financiar bancar pentru a primi sfaturi în legătură cu investirea economiilor este acelaşi cu cel al românilor care vor consultaţi virtuali - 38 la sută. In schimb, 17% ar apela la ajutorul prietenilor. 13% ar alege un program de internet banking, şi tot 13 procente dintre românii chestionaţi ar căuta sfaturi pe internet.
Peste jumătate dintre români au ales aplicaţiile de pe telefon pentru diverse operaţiuni bancare. Cei mai mulţi susţin că preferă să facă tranzacţii de pe telefon pentru că este metoda cea mai comodă. Aproape un sfert au fost convinşi de ofertele băncilor, iar 9 procente pentru că au încredere în aceste aplicaţii.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.