BNR a anunțat valoarea IRCC, indicele care înlocuiește ROBOR

Data actualizării: Data publicării:
160817_ilustratie_bani_11_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Banca Naţională a României a anunţat, joi, că indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la creditele în lei, este 2,36%. Spre comparație, indicele ROBOR la 3 luni era, în 30 aprilie, 3,37%.

ACTUALIZARE Indicele IRCC pentru ultimul trimestru din 2018, anunţat joi, pentru prima dată, de BNR, este 2,36%.

Indicele de referinţă pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), publicat începând din 2 mai, se calculează ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din ultimul trimestru al anului trecut.

În 30 aprilie, indicele ROBOR la 3 luni era 3,37%, iar indicele ROBOR la 6 luni era 3,42%.

Din 2 mai, BNR va publica indicele zilnic şi, la sfârşitul fiecărui trimestru, valoarea actualizată a indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor.

Guvernul a decis să schimbe indicele de referință pentru calculul ratelor după ce ROBOR - indice de referință până acum - a crescut mai multe luni la rând.

Noul indice IRCC se aplică la creditele în lei: credite de consum, credite imobiliare, carduri de credit și descoperirile de cont. E vorba însă de creditele noi și eventual de refinanțări, dacă se ajunge la un acord în acest sens cu banca.

Citiți și:  Ce spun analiștii despre noul indice IRCC de calculare a ratelor la credite


Banca Naţională urmează că anunţe, astăzi, noul indice în funcţie de care se vor calcula dobânzile creditelor. Indicele înlocuieşte ROBOR şi ar avea misiunea să reducă ratele pe care le plătesc românii. Este ceea ce şi-a propus Guvernul. Analiştii atrag însă atenţia că ordonanţa de urgenţă lasă loc de interpretări care ar duce la păstrarea ROBOR în creditele din programul Prima Casă.

Banca Naţională a României (BNR) publică, începând din 2 mai, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la creditele în lei.

Cum se calculează noul indice pentru credite, IRCC

Indicele de referinţă pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), publicat începând din 2 mai, se calculează ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din ultimul trimestru al anului trecut.

„Rata de dobândă zilnică a tranzacţiilor interbancare reprezintă media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa monetară interbancară (indicele zilnic)”, precizează un comunicat.

Din 2 mai, BNR va publica indicele zilnic şi, la sfârşitul fiecărui trimestru, valoarea actualizată a indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor.

Noul indicator a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă 19/2019, care modifică OUG 114/2018, din decembrie 2018, prin care a fost introdusă şi taxa pe activele bancare. 

„Începând cu data de 2 mai 2019, noul indice se aplică exclusiv creditelor noi acordate populaţiei, precum şi refinanţării creditelor aflate în derulare. Va fi decizia fiecărui client, care are un împrumut în lei, să facă sau nu o solicitare de refinanţare”, anunţa la sfârşitul lunii martie ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, precizând şi că, la cererile formulate pentru refinanţarea creditelor în derulare sau pentru modificarea contractelor în derulare, instituţiile bancare trebuie să răspundă în maximum 60 de zile de la data formulării.

Indicatorul care înlocuiește ROBOR la 3 luni se va calcula ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din ultimele trei luni din 2018. Calculele arată că această medie a fost de 2,36% în trimestrul 4 din 2018, comparativ cu un nivel mediu al ROBOR la 3 luni de 3,17%.

Dezavantaj pentru cei cu credite prin Prima Casă

Tinerii interesați să își cumpere o locuință prin programul Prima Casă ar putea avea parte de o surpriză neplăcută. Aceste împrumuturi ar urma să fie excluse de la noua formulă de calcul a indicelui ROBOR. După mai multe discuții și analize, două mari bănci de pe piață se gândesc să calculeze ratele după vechea formulă a indicelui de referință, iar asta s-ar traduce cel mai simplu în rate mai mari. 

„Am putea observa în viitorul foarte apropiat că produsul Prima Casă devine mai scump decât creditul ipotecar standard. Sunt cel puţin două bănci care interpretează în acest mod legislaţia”, a declarat la Digi24 Dragoș Nechifor, broker de credite. Citiți mai multe detalii pe această temă aici.

Noul indice de referință pentru creditele în lei va fi publicat de BNR joi, 2 mai, dar băncile se vor raporta la el doar pentru noile contracte încheiate.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri