Cum poți cumpăra un gigant de stat pe un euro

Data publicării:
misa

Ionuţ Mişa, ministrul finanţelor, despre situaţia din sistemul bancar: „Am stabilit debite suplimentare pentru o singură bancă în valoare de 650 mil. lei. Acolo este vorba şi de o fraudă. Avem o plângere penală”

Statul are trei mari acţiuni de control deschise la bănci, a declarat într-un interviu pentru Zf.ro ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa. ”Le-am spus şi celor din Asociaţia Română a Băncilor: nu se poate să nu plăteşti impozit pe profit timp de 10 ani. Monitorizăm lunar declaraţiile de plată. Au început să apară şi declaraţii rectificative. Aceasta înseamnă că instituţiile bancare încep prin propria voinţă să nu mai vândă credite în străinătate fără justificare, spune Ionuţ Mişa.

„La o singură bancă am stabilit impozit pe profit suplimentar care ar fi trebui plătit statului în ultimii cinci ani în valoare de 650 mil. lei. Acolo este vorba şi de o plângere penală. Au fost nişte tranzacţii succesive de vânzare/cumpărare de creanţe prin care o parte din active, sute de milioane de euro, au mers în paradisuri fiscale”, spune ministrul.

El a prezentat și o schemă prin care companiile de stat autohtone pot fi preluate pe nimic. 

”Trebuie să vă imaginaţi că în fiecare tranzacţie de creanţe se află în garanţii în spate. Spre exemplu, a fost o bancă ce a vândut o creanţă cu o valoare nominală de 14 mil. euro cu un euro în străinătate, iar cumpărătorul a venit la firma românească şi i-a spus simplu: dacă nu intru acţionar, cer lichidarea. Gândiţi-vă că avem firme de stat care pot ajunge în această situaţie când iau credite de la bănci străine din România. Acestea pot fi preluate pe nimic prin acest mecanism. Este chiar şi o problemă de siguranţă naţională”, a spus ministrul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...