Răvăşirea fiscală cu reducerea impozitului pe venit loveşte administraţiile locale, care trebuie să compenseze încasările care vor fi pierdute - vor urca taxele locale. Foarte multe primării anunţă că sunt nevoite să mărească impozitele pe proprietate, cele pe care le încasează direct. Guvernul a promis că banii care vor fi pierduţi din scăderea impozitului pe venit de la 16 la 10% vor fi acoperiţi de la bugetul de stat, dar încă nu sunt reguli clare şi este foarte posibil ca alocările să fie discreţionare. În aceste condiţii nu există o resursă financiară clară şi atunci autorităţile locale trebuie să găsească ceva pentru a acoperi măcar parţial ce pierd.
În urma reducerii impozitului pe venit la 10%, statul va pierde 12,7 miliarde de lei, conform estimărilor. Vor fi lovite în primul rând autorităţile locale, care primesc 70% din această sursă de venit a statului.
La Suceva primăria deja îşi face planuri de a creşte taxele locale.
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava: „Suntem obligați să majorăm aceste taxe și impozite locale având în vedere faptul că așa cum se știe, primariile vor pierde sume importante de bani, eu am estimat undeva la 7 milioane de euro aici la Suceava. Media aritmetică ponderată este undeva la 19% vor crește aceste taxe, sunt taxe care cresc mai mult, mai puțin, altele deloc”.
20 de lei vor avea de achitat în plus sucevenii pentru o garsonieră, 50 de lei pentru un apartament cu patru camere și 200 de lei pentru imobilele în care-și desfășoară activitatea agenții economici.
Taxele și impozitele locale nu au fost majorate în ultimii 10 ani la Suceava. Totuși, pentru anul 2018 sucevenii care-și achită dările în primele trei luni ale anului au o reducere de 10%. În plus, proprietarii de mașini electrice și hibrid vor beneficia de o reducere a impozitului de 95%.
Şi în Botoşani taxele locale vor creşte cu aproximativ 20 la sută.
Probleme sunt şi în comunele şi oraşele din judeţul Galaţi, unde primarii se plâng că vor fi nevoiţi să crească taxele, ca să aibă bani de salarii. Primarul din Cernavodă a anunţat şi el că ia în calcul o majorare a impozitelor locale.
Primarul unei comune din Arad spune că va pierde foarte mulţi bani, raportat la bugetul mic al localităţii. Nu vor mai fi bani deloc pentru investiţii.
Irina Onescu - primarul comunei Petriş: „Comuna Petriş va pierde 10.000 de euro, este o sumă consistentă care se va resimţi la nivelul proiectelor pe care nu vom mai putea să le facem”.
La rectificarea bugetară aprobată ieri de guvern, autorităţile locale au primit suplimentar 612 milioane de lei. Este o formă de ajutor, deoarece multe primării au majorat substanţial salariile în acest an şi au ajuns să epuizeze bugetele înainte de terminarea anului.
În condiţiile în care vor mai pierde venituri şi din reducerea impozitul pe salarii, autorităţile locale riscă să fie subfinanţate şi să nu mai aibă bani decât pentru a-şi duce zilele.
FOTO: INQUAM PHOTOS