Comisia Europenă: Deficitul bugetar al României, peste cel calculat de Guvern
Data actualizării: Data publicării:
Raportul de țară dat publicitații miercuri de către Comisia Europeană menționează un deficit bugetar ESA de 3,3%. Acesta este cel care contează când Executivul de la Bruxelles decide dacă deschide sau nu procedura de deficit excesiv împotriva unei țări.
România a avut în 2018 un deficit bugetar de 3,3% din PIB pe metodologia europeană (ESA) – reiese din raportul de țară publicat miercuri de Comisia Europeană, potrivit cursdeguvernare.ro.
Metodologia europeană de calcul a deficitului nu ia în calcul o serie de venituri excepționale, așa-numitele venituri one-off, adică venituri conjuncturale, pe care executivul nu se poate baza în fiecare an.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a calculat un deficit bugetar de 2,88% din PIB, pe metodologia cash, după o serie de artificii și de trecere a unor cheltuieli din 2018 în 2019.
Atunci când vine vorba însă despre lansarea procedurii de deficit excesiv împotriva unui stat membru UE, CE ține cont de nivelul deficitului ESA.
Din calculele Comisiei mai reiese că, în absența unor măsuri de corectare a finanțelor publice, deficitul bugetar va ajunge la 4,7% din PIB anul viitor.
Aceasta ar însemna că România se întoarce la dezechilibrele macroeconomice din 2009, anterior crizei, când deficitul bugetar a fost situat în jurul valorii de 5%.