Principalele burse europene au coborât luni la cea mai redusă valoare din ultimii şapte ani, după ce mai multe ţări au extins măsurile destinate limitării propagării epidemiei de coronavirus, Italia interzicând chiar şi călătoriile interne în condiţiile în care numărul deceselor a trecut de 5.400, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
În jurul orei 8:06 GMT, indicele bursier pan-european STOXX 600 înregistra o scădere de 4,6% în condiţiile în care bursele din Londra, Frankfurt şi Paris înregistrau căderi de peste 4%.
Acţiunile Airbus s-au prăbuşit cu 12,7% după ce grupul aerospaţial european a anunţat că anulează plata dividendelor pe 2019 şi accesează o nouă linie de credit în valoare de 15 miliarde de euro în ideea consolidării poziţiei sale financiare în contextul pandemiei de coronavirus.
Răspândirea fără oprire a virusului COVID-19 a obligat ţări întregi să se autoizoleze şi a oprit practic activitatea economică, ceea ce a determinat cele mai mari vânzări înregistrate de pieţele bursiere globale după criza financiară mondială din 2008.
La nivel global, Senatul SUA nu a reuşit duminică să aprobe un plan gigantic de relansare a economiei. Republicanii, care deţin majoritatea în Senat, nu au reuşit să-i convingă pe democraţi să voteze în favoarea deschiderii dezbaterilor cu privire la acest proiect de lege, care îşi propune să strângă până la 2.000 de miliarde de dolari, ceea ce ar fi dus la un vot final, luni, în camera superioară a Congresului SUA.
Având în vedere anunţurile venite din partea companiilor care vorbesc de pagubele provocate de paralizarea lanţurilor de aprovizionare şi a cheltuielilor consumatorilor, analiştii sugerează că economia mondială este deja în recesiune.
Analiştii de la banca americană de investiţii Goldman Sachs se aşteaptă ca Produsul Intern Brut mondial să se contracte cu aproximativ un procent în 2020, un declin economic mai important decât cel înregistrat după criza financiară globală din 2008.
Bursa de la București a deschis cu scăderi de peste 5%
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar la 30 de minute de la debut consemna tranzacţii în valoare de 9,4 milioane de lei (1,9 milioane de euro).
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistra o scădere de 5,23%, până la 6.963,65 de puncte, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 5,20%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 5,27% din valoare, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a depreciat cu 4,91%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 5,38%.
BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a depreciat cu 5,14%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Casa de Bucovina - Club de Munte (+10,98%) şi Romcarbon (+1,71%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile BVB (-9,21%), Patria Bank (-8,95%) şi Compa (-8,92%).
Editor: Robert Kiss