BNR a decis reducerea dobânzii cheie la 2%

Data actualizării: Data publicării:
Bank National Building, Bucharest
Banca Națională a României. Foto: Getty Images

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri, într-o şedinţă de politică monetară de urgenţă, reducerea dobânzii cheie cu 0,50 puncte procentuale, de la 2,5%, la 2%, începând cu data de 23 martie 2020, informează BNR într-un comunicat de presă.

Măsura este una binevenită în piață, deoarece va aduce mai multe lichidități. Ultima modificare a dobânzii cheie a fost în luna mai 2018. De asemenea, BNR va cumpăra titluri de stat în lei pentru sprijinirea economiei.

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR, declarat la Digi24 că aceste măsuri vor avea „un impact puternic în piață”.

„Sunt patru măsuri pe care BNR le ia. La nivelul lichidităților aceasta va fi una adecvată situației de moment, care e extrem de volatilă. Suntem convinși că la nivelul populației și al companiilor, această măsură, de susținere implicită sau indirectă, va avea efectul scontat, în sensul în care vom avea o stabilitate mai mare a cursului și a dobânzilor, și o capacitate mai mare a statului de a face achiziții pe piețele titlurilor de stat și de a avea lichiditatea necesară pentru a îndeplini obligațiile din ultima perioadă. Am luat această decizie acum, nu într-un moment de panică sau de îngrijorare. Am făcut-o în linie cu alte bănci centrale, dar probabil cu un pas după, tocmai pentru că am stat să vedem și instaurarea stării de urgență și deciziile fiscale ale Guvernului, pentru a avea un ansamblu mai adecvat pentru situația de moment”, a explicat purtătorul de cuvânt al BNR.

De asemenea, fostul președinte Traian Băsescu a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că datorită acestor măsuri „vom avea o scădere economică, dar nu o criză”.

Comunicat de presă al BNR: 

„În data de 20 martie 2020, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României s‑a întrunit într-o şedinţă de urgență și a adoptat un pachet de măsuri menit să atenueze impactul situației generate de epidemia de coronavirus asupra populației și companiilor românești.

În actualul context intern și internațional și în baza informațiilor și analizelor privind evoluțiile macroeconomice și financiare în continuă schimbare, Consiliul de administrație al BNR a hotărât următoarele:

• Reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,50 puncte procentuale, de la 2,5 la sută, la 2,0 la sută începând cu data de 23 martie 2020;

• Îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ±0,5 puncte procentuale de la ±1 punct procentual. Astfel, începând cu 23 martie 2020, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menține la 1,50 la sută, iar rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) se reduce la 2,50 la sută, de la 3,50 la sută. Pe acest fond, este de așteptat ca principalele cotații ROBOR să cunoască o ajustare descendentă semnificativă;

• Furnizarea de lichiditate instituțiilor de credit prin intermediul operațiunilor repo (operațiuni revesibile cu titluri de stat) în vederea asigurării funcționării fluente a pieței monetare și a altor segmente ale pieței financiare;

• Cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piața secundară în vederea consolidării lichidității structurale din sistemul bancar care să contribuie la finanțarea în bune condiții a economiei reale și a sectorului public.

În funcție de evoluția situației, Consiliul de administrație este pregătit să decidă și reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și a celei aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit.

Având în vedere gradul ridicat de incertitudine al evoluțiilor economice și financiare, Consiliul de administrație al BNR a hotărât, totodată, suspendarea calendarului ședințelor de politică monetară anunţat anterior, urmând ca ședințele pe probleme de politică monetară să aibă loc ori de câte ori va fi necesar.

Consiliul de administrație al BNR urmărește cu atenție evoluția situației, deciziile sale având ca obiectiv asigurarea stabilității macroeconomice și buna funcționare a sistemului bancar, a piețelor financiare în folosul populației și companiilor românești.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avantaje ai la pensie dacă ai lucrat în condiții grele. Explicații pentru grupele I și II de muncă
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiei și Mica recalculare: „Valorificăm toate veniturile”
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar...
UTV
Mira s-a mutat cu Levi Elekes într-o casă luminoasă: „În sfârșit mă trezesc cu chef de viață”