Autorităţile pregătesc o nouă ştergere a datoriilor

Data actualizării: Data publicării:
BANI numaratoare

Firmele şi persoanele fizice cu datorii către stat cu termene de plată anterioare datei de 30 iunie 2017 vor fi scutite de penalităţi şi de jumătate din dobânda acumulată dacă achită datoria principală până la 30 septembrie, iar dobânda de 50% care le-a rămas de plătit este achitată până la finalul anului. Aceasta este noua facilitate pregătită de la nivel politic, conform unui document, aflat în stadiul de proiect, analizat de Profit.ro.

Conform proiectului care trebuie mai întâi avizat, firmele şi persoanele care vor dori să beneficieze de această facilitate trebuie să depună o cerere la Fisc până la sfârşitul anului.

Anularea penalităţilor de întârziere, precum şi a unei cote de 50% din dobânzi, aferente obligaţiilor de plată principale către bugetul general consolidat, administrate de ANAF, cu termene de plată anterioare datei de 30 iunie 2017 se va face în anumite condiţii.

Potrivit datelor obţinute de Profit.ro de la ANAF în urmă cu aproximativ un an, la precedenta amnistie firmele au depus 16.525 de cereri, iar persoanele fizice alte 19.124 de solicitări.

Datoriile anulate de Fisc au totalizat 752 milioane de lei.

ANAF a anulat datorii ale companiilor de 752,4 milioane lei şi ale persoanelor fizice de 56 milioane lei, potrivit datelor instituţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...