Asigurări de sănătate în suferință, Mișa propune noi scutiri

Data actualizării: Data publicării:
misa inquam ganea

În condițiile în care modificările fiscale trebuie adoptate cu cel puțin șase luni înainte de intrarea lor în vigoare, conducerea Ministerului de Finanțe trăiește într-un haos total legislativ și de viziune. Se ia în calcul renunțarea la contribuțiile de sănătate pe alte venituri în afara salariilor. Aceasta in pofida dezechilibrului în care se găsește bugetul asigurărilor sociale de sănătate. După primele opt luni din 2017 deficitul era de 1,5 miliarde lei.

Foto: Execuție bugetară pe primele opt luni din 2017 arată un deficit major la Fondul de Asigurări de Sănătate

Ministerul Finanţelor ar putea merge pe ideea de conformare voluntară de declarare a veniturilor, urmând a face verificări pe baza analizei de risc, în contextul în care stopajul la sursă ar putea fi o soluţie pentru anumite categorii profesionale, iar contribuţiile la sănătate ar putea să nu mai fie pătite pentru venituri în afara salariilor, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, la dezbaterile din Comisia economică din Senat pe marginea Declaraţiei 600.

”Mergem pe ideea de conformare voluntară de declarare a veniturilor şi, pe baza analizei de risc, să mergem şi să verificăm aceste plăţi numai acolo unde considerăm că sunt elemente care ne atrag atenţia. (...) La categoriile profesionale unde se poate realiza stopajul la sursă, luăm în calcul şi stopajul la sursă”, a declarat Mişa.

Mişa a precizat că este luată în calcul şi varianta de a nu mai fi plătite contribuţiile la sănătate pentru venituri în afara salariilor. Mişa, a declarat marţi, după o întâlnire cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, că poziţia sa nu este ameninţată şi consideră că şi-a făcut datoria, în condiţiile în care România are stabilitate macroeconomică. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că, în 31 ianuarie, Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă pentru amânarea termenului de depunere a Declaraţiei 600 până la 1 martie. Amânarea nefiind însoțită de eliminarea modificărilor aduse prin OUG 70/2017 nu rezolvă nimic. Dragnea a spus că decizia s-a luat într-o întâlnire a coaliţiei cu premierul desemnat Viorica Dăncilă şi cu ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...