Românii au stat fără curent, în medie, opt ore în 2016

Data publicării:
shutterstock_265715363

Fiecare român a stat în beznă, în medie, opt ore, anul trecut. Durata diferă însă în funcție de regiune.

Valoarea medie agregată la nivel naţional a întreruperilor în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor de energie electrică a fost, în 2016, de 473 de minute, pentru un consumator racordat la sistemul de distribuţie, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), informează e-nergia.ro.

Această valoare este în scădere dar este încă mare faţă de cea din statele dezvoltate. Cel mai puţin au avut de suferit bucureştenii, iar cel mai mult moldovenii.

Unul dintre cei mai relevanţi indictori luaţi în calcul pentru a măsura calitatea serviciului de alimentare cu energie electrică este SAIDI (System Average Interruption Duration Index): durata medie a întreruperilor în reţea (Sistem) pentru un utilizator, care reprezintă timpul mediu de întrerupere a utilizatorilor la nivel de operator de distribuţie, calculat ca o medie ponderată, împărţind durata cumulată a întreruperilor lungi la numărul total de utilizatori deserviți de respectivul operator.

SAIDI este considerat un indicator de ordin superior, deoarece reprezintă o valoare medie a timpului de întrerupere, dar presupune înregistrarea duratei fiecărei întreruperi.

Indicatorul SAIDI se referă atât la întreruperile planificate de operatorul reţelei de distribuţie, cât şi, mai ales la cele neplanificate şi se calculează şi pentru mediul urban şi pentru mediul rural.

În medie, la nivel national, indicele SAIDI cumulat a fost, în 2016, de 473 de minute (opriri planificate şi accidentale), adică aproape opt ore. Este o scădere de la cele 519 minute raportate de ANRE pentru anul 2015.

Din cele 473 de minute, 183 de minute reprezintă media întreruperilor planificate în alimentarea cu energie electrică a fiecărui client, iar 290 de minute reprezintă durata medie a întreruperilor neplanificate, care au survenit din vina distribuitorului de energie. Durata întreruperilor variază foarte mult, între cele opt zone de distribuţie a energiei electrice din România, dar şi între mediul urban şi cel rural.

Cel mai puţin au stat în beznă locuitorii din regiunea Muntenia Sud (Bucureşti, Ilfov, Giurgiu), deservită de italienii de la Enel-232 de minute, în total, iar cel mai mult cei din Moldova, deserviţi de nemţii de la E.On (Delgaz Grid), 616 minute.

„La nivel mediu pe ţară, SAIDI pentru întreruperile planificate este de 63,24 min/an în mediul urban, respectiv de 326,54 min/an în mediul rural, iar SAIDI pentru întreruperile neplanificate este de 147 min/an în mediul urban, respectiv de 459 min/an în mediul rural. Se constată faptul că pentru mediul rural se înregistrează, în general, valori de două până la patru ori mai mari decât pentru mediul urban”, se arată în raportul ANRE.

„Valorile agregate de ansamblu pentru SAIDI, întreruperi planificate, variază mult de la un operator de distribuţie la altul. Astfel, valoarea minimă este de 60 min/an pentru e-Distribuție Muntenia, iar valoarea maxima este de 325,7 min/an pentru SDEE Transilvania Nord, cu o valoare medie pe ţară de 183,5 min/an, peste valoarea de circa 40 – 150 min/an în ţările europene avansate”, mai spune ANRE.

Valorile agregate de ansamblu pentru SAIDI, întreruperi neplanificate, cele mai relevante pentru comparaţia dintre firmele de distribuţie, au valori cuprinse între 172 min/an pentru e-Distribuție Muntenia şi 438 min/an pentru Delgaz Grid, respectiv valoarea medie pe ţară este de 290 min/an, peste valoarea de circa 20 – 250 min/an în ţările europene avansate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...