Primul îngheţ scumpeşte energia electrică

Data publicării:
Electronic lamp with low-power light bulb.
Electronic lamp with low-power light bulb. (Photo by Carlos Muina/Cover/Getty Images)

Răcirea vremii va aduce scumpirea energiei electrice. Specialiştii spun că preţurile de pe bursă sunt neaşteptat de mici pentru începutul anului, iar motivul este iarna blândă de până acum. Facturile s-ar putea schimba însă în a doua jumătate a lunii. Comisia Europeană vine şi cu soluţii pentru a ţine sub control creşterea preţurilor.

Surpriza acestui început de an: temperaturi mari, preţuri mici iarna. De exemplu, energia care va fi livrată pe 16 ianuarie are un preţ mediu de 175 de lei pe Megawatt oră, de două ori mai mic decât în aceeaşi zi a anului trecut. La prima răcire a vremii însă, consumul de energie electrică a depăşit 9300 de Megawați oră şi indică deja o altă direcţie a preţului pe bursă.

O creştere faţă de valorile actuale, evident! 139 de lei pe Megawatt oră, preţul mediu pe primele 15 zile, nu este un preţ specific lunii ianuarie”, spune Ioan Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică.

În trimestrul al treilea din 2017, România a avut cea mai mare scumpire a energiei electrice vândută pe bursă, din toată Europa. Creşterea de 52 de procente a plasat România în vârful clasamentului în funcţie de preţul electricităţii: peste 50 de euro pe Megawatt oră, mai mare decât în ţări precum Germania, Bulgaria sau ţările nordice. Marea Britanie este singura care a înregistrat o scădere a valorii energiei.

Efectele au fost resimţite imediat de populaţie. Facturile consumatorilor casnici au crescut cu peste 12 procente în 2017.

Cea mai scumpă energie, aproape 50 de bani pe kilowatt oră, o plătesc locuitorii din Oltenia şi Moldova, cele mai sărace regiuni din România. Cel mai mic preţ, de 0,45 de lei per kilowatt oră, îl plătesc consumatorii din Bucureşti şi Ilfov. Tarifele sunt valabile pentru consumatorii care nu au optat pentru schimbarea furnizorilor tradiţionali.

Preţul de anul trecut, creşterea cu 12% reflectă condiţiile din piaţa en gros, unde preţul energiei a crecut mult mai mult”, spune Ioan Lungu.

Ca să resimţim mai puţin variaţiile de preţ, Comisia Europeană a calculat economia pe care o putem face prin înlocuirea corpurilor de iluminat vechi, cu unele pe bază de LED. În România, efectul ar fi de aproape 6 euro pentru un bec de zece wați.

Dacă folosim un bec cu o putere mai mare, de 12 wați, economia pe care o facem este de 7,2 euro, cu un bec de 15 wați, economia într-un an ajunge la 9 euro. Vorbim de un singur bec, însă în casă avem mai multe”, relatează Cătălin Bălan, jurnalist Digi24.

Începând cu 1 ianuarie, piaţa de energie electrică este complet liberalizată, iar consumatorii îşi pot schimba furnizorii cu unii care oferă tarife mai mici decât cele practicate de furnizorii tradiţionali.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...