Planul B pentru Centrala de la Cernavodă

Data actualizării: Data publicării:
cernavoda

România ar putea construi singură cel puțin un reactor nou la Cernavodă, dacă negocierile cu investitorul chinez nu se termină în acest an, potrivit economica.net. Este declarația ministrului Energiei care a spus că investiția nu trebuie făcută oricum, ci trebuie să plătim un preț normal, nu exagerat.

Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power au semnat în luna mai forma finală a acordului pentru societatea care va construi, în parteneriat public-privat, reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă. Acordul consfinţeşte înfiinţarea societăţii româno-chineze care va derula proiectul finalizării reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, o investiţie de peste 6 miliarde de euro.

La această valoare însă, partenerul chinez trebuie să se asigure că îşi va recupera banii investiţi, cu profitul aferent, din vânzarea pe piaţă a energiei electrice. De aceea, Guvernul intenţionează să introducă sistemul contractelor de diferenţă, prin care investitorului să i se garanteze recuperarea investiţiei cu profitul aferent. Acesta presupune, în final, plata suplimentară de către consumatori a unei contribuţii care să susţină aceste investiţii, dacă investitorul nu îşi poate recupera prin preţul de vânzare a energiei investiţia plus profitul aferent.

Citiți și: Guvernul va garanta chinezilor un preț minim al energiei produse la Cernavodă

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri