Preşedinte turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat vineri că nava de foraj Fatih a descoperit recent un depozit de 135 de miliarde de metri cubi în zăcământul de gaze Sakarya din Marea Neagră.
Depozitul de gaze naturale Sakarya, descoperit în august 2020 în largul coastei oraşului Eregli, a fost estimat iniţial la 320 miliarde de metri cubi. Analiştii spuneau atunci că este una dintre cele mai mari descoperiri la nivel global în 2020. Ulterior, în octombrie, președintele turc a anunțat că rezervele de gaze naturale descoperite în largul coastei turceşti din Marea Neagră conţin de fapt cu 85 miliarde de metri cubi mai mult decât se estimase iniţial.
Obiectivul vizat de Ankara este de a aduce gazul din acel depozit pe piaţa internă începând cu 2023, a declarat atunci preşedintele Erdogan, dar experţii au avertizat că aceasta ar putea dura câţiva ani şi ar necesita investiţii de miliarde de dolari înainte ca producţia să înceapă.
Depozitul Sakarya se află în apropierea perimetrului Neptun Deep din apele teritoriale româneşti. Depozitul turcesc este în perimetrul Tuna-1, amplasat la aproximativ 150 de kilometri de coasta Turciei, la intersecţia dintre frontierele maritime ale Bulgariei şi României cu apele teritoriale ale Turciei şi aproape de blocul Neptun din România.
În ultimii ani, Turcia a cumpărat trei nave de foraj maritim şi a extins în mod semnificativ operaţiunile de explorare energetică în Marea Neagră şi în apele disputate din estul Mediteranei. Autorităţile de la Ankara sunt interesate să găsească rezerve energetice semnificative care să permită Turciei să îşi reducă importurile din Iran, Irak şi Rusia.
Ankara, care se confruntă cu o lipsă de rezerve proprii de energie, este nevoită să recurgă la import pentru a-şi acoperi cea mai mare parte a necesarului intern, fiind unul din cei mai mari cumpărători de gaze naturale ruseşti. Pe lângă Marea Neagră, Turcia explorează hidrocarburi şi în Mediterana de Est, zonă unde este blocată într-o dispută cu Grecia privind frontiera maritimă.