Video Cum poate fi scăzută factura la energie. Alternative ce pot însemna costuri „zero” la curentul electric

Data publicării:
casa cu turbina eoliana si panouri fotovoltaice
Există alternative de producere a energiei verzi care pot scădea simțitor facturile Foto: captură video Digi24

Panourile solare ar putea fi soluția, mai ales în perioada verii, ca să aveți facturi mai mici la întreținere. Într-un bloc din Alba Iulia, costurile au fost reduse cu până la 50% după ce au fost montate panouri solare care asigură apa caldă a locuitorilor.  Într-o altă zonă a țării, la Constanța, panourile fotovoltaice și o turbină eoliană ajută la crearea de energie verde și sunt familii care au costuri „zero” pe factura de curent electric. 

- Cum e apa?

- Fiartă! spune satisfăcută Crina Mureșan.

- Sunt zile în care nu e prea caldă sau...?

- Nu, nu s-a întâmplat așa ceva, dă asigurări femeia.

Economii de 50 la sută la întreținere cu panouri solare

Pare greu de crezut, dar această familie din Alba Iulia nu mai are grija apei calde. Blocul în care locuiește a fost reabilitat termic anul trecut, iar în proiect au fost incluse și mai multe panouri solare care le asigură oamenilor apă caldă la costuri foarte mici, vara. Crina Mureșean, proprietara unei garsoniere, spune că numai anul acesta a economisit aproximativ 1.000 de lei de când nu mai folosește gazul pentru a încălzi apa pe timp de vară.

- Ce aveți acolo?

- O factură de gaz din luna mai 2021 de 33 de lei și 34 de bani.

- O lună friguroasă și totuși ați plătit puțin, totuși. Anul trecut cât ați plătiti pe vremea aceea?

- Mult mai mult!

- Toata vara ați avut apă caldă?

- Da.

- Și centrala a pornit?

- Nu pornește!

„Costurile de întreținere pentru cei 100 de locatari au fost reduse cu mai bine de 50%, fiindcă din luna aprilie până în luna octombrie, apa caldă este produsă de panouri solare. Finanțarea a fost 85% bani europeni, 13% buget de stat și 2% buget local. Valoarea lucrărilor a fost de 1,6 milioane de lei”, detaliază Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia.

Primăria Alba Iulia are acum în plan să monteze panouri fotovoltaice pe clădirea instituției și pe 5 școli din oraș. Proiectul este în faza studiului de fezabilitate și este estimat la 800.000 de euro.

Cât costă instalația pentru factura „zero” la curent

Panourile fotovoltaice ajută la crearea de energie verde. În comuna Limanu din județul Constanța câțiva localnici au optat deja pentru surse alternative de curent electric.

Iulia Stanciu, jurnalist Digi24, relatează de la fața locului: „Această casă nu a fost conectată niciodată la sistemul centralizat de electricitate. Are 16 panouri fotovoltaice și o turbina eoliană, conectate la 12 baterii de 150 amperi fiecare”.

Casa din imagini a fost construită în urmă cu 4 ani. La început, proprietarul și-a cumpărat 3 panouri fotovoltaice pe care le-a conectat la câteva baterii de mașină.

„Folosesc două sisteme. Am două eoliene. O eoliană de 3 kW și 16 panouri fotovoltaice de câte 250 de watti fiecare. În total, ar fi undeva la 3 kW pe care îi produc panourile pe oră, iar eoliana, în condițiile în care bate vântul foarte puternic, produce tot 3 kWh”, spune Cristian Mitran, proprietarul acestei case „verzi”.

Așa se face că în momentul de față, proprietarul își asigură curentul electric fără să depindă de sistemul centralizat. Mulți vecini și-ar dori să-i poată urma exemplul, mai ales că nu se anunță vremuri tocmai bune.

- La ce vă așteptați?

- La scumpiri, dar dacă o fi ceva, o să îmi bag panouri solare că nu se poate, spune un bărbat.

- Un vecin de-al meu are o eoliană din-aia și zice că dă rezultate, nu are probleme, nu are treabă, spune un alt localnic.

- V-ar tenta și pe dvs?

- M-ar tenta, dar aici depinde de bani.

Cele 16 panouri fotovoltaice, turbina eoliana și bateriile l-au costat pe proprietarul din Limanu aproximativ 7.000 de euro.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Un film cu Jason Statham conduce box office-ul nord-american. Ce încasări a avut în weekendul de lansare
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Chiara Ferragni, cea mai cunoscută bloggeriță de modă din lume, vizită la Castelul Bran. A plecat cu...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Filmele care ar putea redresa industria cinematogafică americană în 2025, după un început de an dificil
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal