Buget peticit. Ministerul Energiei cere bani la ROMGAZ

Data actualizării: Data publicării:
romgaz-1

Consiliul de Administraţie al Romgaz a aprobat miercuri distribuirea unor dividende suplimentare de 501,05 milioane lei, respectiv a unui dividend suplimentar de 1,30 lei/acţiune, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti. În primăvară compania de gaze a mai distribuit un dividend de 4 lei pe acțiune din profiturile sale. 

"În data de 07.11.2018, Consiliul de Administraţie al Societăţii, întrunit în şedinţă, a avizat solicitarea acţionarului majoritar al Romgaz, Statul Român prin Ministerul Energiei, privind distribuirea în 2018 a unui dividend suplimentar de 1,30RON/acţiune, în sumă totală de 501.049.120 RON", se menţionează în comunicat, potrivit Agerpres.ro.

Romgaz a început pe 27 iulie plata dividendelor aferente exerciţiului financiar 2017 şi a dividendelor rezultate din repartizarea unei părţi a rezultatului reportat, prin intermediul Depozitarului Central şi al agentului de plată BRD - Groupe Societe Generale. Valoarea dividendului brut este 4,99 lei/acţiune, impozitul pe dividende aferent fiind reţinut la sursă în cota prevăzută de lege. Conform prevederilor Codului Fiscal, cota standard de impozitare a dividendelor este 5%. 

Pentru a își asigura veniturile necesare încadrării în ținta de deficit de 3% din PIB, Guvernul a cerut ca firmele la care este acționar  să distribuie 90% din profituri cu titlul de dividende. Un memorandum din februarie 2018 arăta că în cazul în care societățile de stat nu distribuie minim 90% din profituri, impactul negativ asupra veniturilor bugetului de stat ar fi de 1,3 miliarde lei, "cu posibile efecte asupra încadrării în ținta de deficit bugetar de maxim 3% pentru anul 2018".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...