BNR critică modul în care s-a făcut liberalizarea pieței energiei: Prețurile au luat-o razna și trag inflația în sus
Data actualizării: Data publicării:
Banca Națională a României critică modul în care s-a făcut liberalizarea pieței energiei. Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a declarat la Știrile Amiezii că acest proces a fost mult întârziat. Asta a făcut ca prețurile la energie să crească exagerat și să tragă inflația în sus.
Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: Din perspectiva noastră considerăm ca este doar un puseu inflaționist venit din prețurile la energie care au luat o razna din motive obiective și subiective.
Nici noi n-am avut predictibilitate în a pune în estimările și prognozele noastre aceste evoluții. Au crescut prețurile pe tot parcursul anului în toată lumea, la combustibil s-au dublat, barilul era 40 de dolari în iulie, acum e 80. Unitatea de măsura pentru gaze, avem o dublare a costurilor. Lucrurile s-au întâmplat pe plan mondial, la noi s-a dublat această evoluție cu o liberalizare mult întârziată și o dezorganizare a procesului de liberalizare.