ANRE a aprobat noi prevederi pentru deblocarea punerii în funcțiune a instalațiilor realizate de prosumatori

Data actualizării: Data publicării:
contor gaze
Foto: INQUAM Photos/ George Călin

Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în şedinţa de miercuri, având în vedere numărul mare de petiţii depuse privind racordarea prosumatorilor la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, un act normativ privind modificarea şi completarea unor ordine, ale cărui prevederi vin în sprijinul viitorilor utilizatori ai reţelelor electrice, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, potrivit Agerpres.

Noile prevederi ajută la deblocarea punerii în funcţiune a instalaţiilor realizate de prosumatori şi implicit la deblocarea valorificării energiei produse din surse regenerabile în centrale electrice cu puteri de până la 400 kW pe loc de consum şi livrate în reţeaua electrică.

„Astfel, am adoptat prevederi derogatorii pentru prosumatori de la aplicarea dispoziţiilor procedurii destinate acestei categorii de utilizatori, referitoare la grupurile de măsurare a energiei electrice necesare în instalaţiile de utilizare ale prosumatorilor, respectiv cele destinate măsurării energiei electrice produse în instalaţiile de producere a energiei electrice din surse regenerabile, în sensul necondiţionării punerii sub tensiune a instalaţiei de utilizare de montarea acestor echipamente”, explică reprezentanţii ANRE.

Prevederile procedurii privind racordarea la reţelele electrice de interes public de joasă tensiune a locurilor de consum aparţinând utilizatorilor clienţi casnici se aplică şi locurilor de consum aparţinând utilizatorilor persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi instituţii publice, noile categorii de utilizatori beneficiind, alături de clienţii casnici, de rambursarea de către operatorul de distribuţie a costurilor lucrărilor de proiectare şi execuţie a branşamentului.

Dispoziţiile procedurii se aplică inclusiv utilizatorilor din categoriile menţionate, pentru racordarea cărora operatorii de distribuţie au emis avize tehnice de racordare înainte de data de 25 iulie 2022, dar pentru care nu au fost încheiate contracte de racordare până la data respectivă.

În cazul contractelor de racordare încheiate pentru racordarea unor locuri de producere în baza unor avize tehnice de racordare valabile la data de 4 martie 2022 şi/sau la data de 17 iunie 2022, termenele pentru prezentarea autorizaţiei de construcţie a obiectivelor (centrale electrice), de 12 luni de la data încheierii contractului de racordare şi 18 luni de la data emiterii avizului tehnic de racordare, se prelungesc cu 6 luni.

„Impactul asupra operatorilor economici din categoria producătorilor de energie electrică este unul pozitiv, în sensul că prin prevederile actului normativ se stabilesc măsuri care evită blocarea procesului de racordare, prin acordarea prelungirii cu 6 luni a termenelor pentru prezentarea autorizaţiei de construire a capacităţilor de producere pentru care procesul de racordare este demarat şi utilizatorii deţin avize tehnice de racordare emise înainte de intrarea în vigoare a actelor normative care stabilesc termenele respective”, se menţionează în comunicat.

Potrivit preşedintelui ANRE, Dumitru Chiriță, la momentul actual, echipele de control din cadrul autorităţii de reglementare au în curs de desfăşurare acţiuni de control la operatorii de distribuţie a energiei electrice, având ca tematică modul de îndeplinire a obligaţiei legale privind respectarea regulilor/etapelor de racordare la un loc de consum existent a instalaţiilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile, urmând ca, după finalizarea acestora, rezultatele să fie făcute publice.

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Calin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei