Economia UE, cele mai proaste rezultate din ultimii patru ani. Ce ne așteaptă

Data publicării:
consiliu european ue steag
FOTO: Shutterstock

Activitatea economică în zona euro a înregistrat în decembrie cel mai semnificativ declin din ultimii patru ani, pe fondul sporirii tensiunilor comerciale şi a tarifelor vamale, conform unui studiu realizat de compania de analize financiare Markit, transmite Reuters. Evoluția economiei românești este strâns corelată cu cea a UE în condițiile în care trei sferturi dine xporturi merg către spațiul economic european.


Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a scăzut în decembrie la 51,1 puncte, de la 52,7 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări a companiei Markit, cu sediul la Londra. Este cel mai scăzut nivel din 2014, iar declinul depăşeşte estimările analiştilor, care se aşteptau ca indicele să scadă la 51,3 puncte.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

Declinul activităţii economice în zona euro reprezintă o veste proastă pentru Banca Centrală Europeană (BCE) care a încheiat în decembrie programul său masiv de achiziţii de active, unul dintre principalele surse de stimulare a creşterii economiei regiunii.

În trimestrul trei din 2018 zona euro a înregistrat o creştere de doar 0,2%, cel mai slab ritm din ultimii patru ani, iar datele recente indică că această evoluţie va continua probabil şi în acest an. Totuşi, unii analişti intervievaţi de Reuters se aşteaptă la un avans al PIB-ului zonei euro de 0,4% în ultimele trei luni din 2018.

Conform celor mai recente prognoze ale BCE, publicate în decembrie, PIB-ul zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 1,7% în 2019, mai puţin decât avansul previzionat anterior, de 1,8%.

Sursa: Agerpres.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
DIGI RCS RDS vine cu o veste bună pentru toți abonații la TV din România, un cadou de Crăciun
Digi FM
Acuzații șocante la adresa lui Donald Trump! Fosta Miss Elveția, românca Beatrice Keul, rupe tăcerea
Pro FM
Roxana Nemeș, răsfăț în Mykonos. S-a pozat într-un costum de baie alb, în piscina cu vedere la mare
Film Now
Zendaya, noi declarații despre scenele intime din „Challengers”: „Este mult mai mult decât pare”
Adevarul
Prima cameră video inteligentă care depistează șoferii drogați sau băuți. Cum funcționează
Newsweek
De ce pensia în ianuarie va fi livrată cu o întârziere de 7 zile? Cât vor fi noile pensii indexate?
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Charlize Theron uimește cu recenta sa transformare de look: Elvira din „Scarface”. Michelle Pfeiffer a...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic