Economia României a crescut în 2022 cu 4,1%, comparativ cu anul 2021 (INS)

Data publicării:
fisicuri de monede cu procente deasupra - imagine sugereaza crestere economica
Foto: Profimedia

Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2022 - date semidefinitive - a fost de 1.401,345 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,1% faţă de anul 2021, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică. Comparativ cu varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, PIB-ul nominal estimat pentru anul 2022 s-a redus cu 0,6%.

„În anul 2022, modificări mai importante ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: agricultura, silvicultura şi pescuitul, de la -0,5% la -1,1%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -11,8 puncte procentuale (de la 88,4% la 76,6%); industria, de la -0,5% la -0,9%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -2,3 puncte procentuale (de la 97,7% la 95,4%); construcţiile, de la +0,7% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -8,7 puncte procentuale (de la 111,2% la 102,5%); comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hoteluri şi restaurante, de la +1,2% la +1,5%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +0,4 puncte procentuale (de la 106,7% la 107,1%); informaţiile şi comunicaţiile, de la +1,3% la +1,6%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +2,7 puncte procentuale (de la 120,0% la 122,7%)”, se arată într-un comunicat INS remis joi, potrivit Agerpres.

De asemenea, modificări importante ale contribuţiei la creşterea PIB au înregistrat: intermedierile financiare şi asigurările, de la +0,0% la -0,5%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -18 puncte procentuale (de la 100,8% la 82,8%); tranzacţiile imobiliare, de la +0,7% la +0,9%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +3,2 puncte procentuale (de la 108,4% la 111,6%); activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, de la +0,9% la +1,3%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +4,6 puncte procentuale (de la 113,1% la 117,4%); categoria administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public; învăţământ; sănătate şi asistenţă socială nu a suferit modificări (+0,2%), modificarea volumului de activitate scăzând cu -0,6 puncte procentuale (de la 101,7% la 101,1%); activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii, de la +0,2% la +0,4%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +9,6 puncte procentuale (de la 107,5% la 117,1%).

Pe categorii de utilizări, în anul 2022, modificări mai importante ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la +3,3% la +3,5%, ca urmare a modificării volumului său cu +0.3 puncte procentuale (de la 105,5% la 105,8%); cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiilor publice, de la +0,3% la +0,0%, ca urmare a modificării volumului său cu -3,9 puncte procentuale (de la 103,6% la 99,7%); consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice, de la +0,5% la -0,6%, ca urmare a modificării volumului său cu -10,5 puncte procentuale (de la 104,8% la 94,3%); formarea brută de capital fix, de la +1,9% la +1,4%, ca urmare a modificării volumului său cu -2,1 puncte procentuale (de la 108,0% la 105,9%).

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Comoara descoperită de muncitor. Foto: X
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...