Economia României a crescut cu 7% în primele 9 luni

Data actualizării: Data publicării:
grafic2

Produsul intern brut al României a crescut în 2017 în termeni reali cu 2,6% în trimestrul trei față de trimestrul precedent, în timp ce raportat la perioada similară a anului trecut avansul a fost de 8,8% pe serie brută și de 8,6% pe serie ajustată sezonier, potrivit estimărilor „semnal” date marți publicității de Institutul Național de Statistică (INS).

În primele nouă luni din acest an, economia României a înregistrat o creștere cu 7% pe serie brută și cu 6,9% pe seria ajustată sezonier.

„Produsul intern brut în trimestrul trei 2017 a fost, în termeni reali, mai mare cu 2,6%. Față de același trimestru din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 8,8% pe seria brută și cu 8,6% pe seria ajustată sezonier. În perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2017, produsul intern brut a crescut, comparativ cu perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2016, cu 7% pe seria brută și cu 6,9% pe seria ajustată sezonier”, se arată în comunicatul INS.

Institutul Național de Statistică a revizuit în creștere la 2%, de la 1,7% datele referitoare la avansul PIB în trimestrul doi față de trimestrul precedent.

„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul III 2017 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiți față de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul II 2017, publicată în comunicatul de presă nr. 256 din 10 octombrie 2017. Astfel: rezultatele trimestrului I 2017, comparativ cu trimestrul IV 2016, au fost revizuite de la 101,8% la 102,0%; rezultatele trimestrului II 2017, comparativ cu trimestrul I 2017, au fost revizuite de la 101,7% la 102,0%”, se precizează în comunicatul INS.

La începutul acestei luni, Comisia Națională de Prognoză a revizuit, în sus, estimările privind creșterea economică a României în 2017, la 6,1%, de la 5,6% cât preconizase anterior în prognoza de toamnă. De asemenea, și Comisia Europeană (CE) a revizuit, în sus, estimările referitoare la creșterea economiei și a deficitului României în 2017 și 2018, avertizând totodată că incertitudinile cu privire la politicile guvernamentale ar putea afecta creșterea economică.

Conform previziunilor economice de toamnă publicate în data de 9 noiembrie de Executivul comunitar, economia românească ar urma să înregistreze un avans de 5,7% în 2017, în creștere semnificativă față de estimările cuprinse în previziunile din primăvară care indicau un avans al PIB de 4,3%.

Prognoza publicată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), la începutul acestui luni, arată că economia României ar urma să înregistreze în 2017 o creștere de 5,3%, urmând ca în 2018 avansul economic să se reducă ușor, la 4,2%.

Comparativ cu precedentele prognoze din luna mai, BERD și-a îmbunătățit estimările privind evoluția economiei românești cu 1,3 puncte procentuale pentru acest an, de la 4% până la 5,3%, și cu 0,7 puncte procentuale pentru anul următor, de la 3,5% până la 4,2%.

În luna octombrie, și Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în creștere, de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an, potrivit raportului „World Economic Outlook”, publicat de instituția financiară internațională.

De asemenea, FMI și-a îmbunătățit și prognoza privind ritmul de creștere înregistrat de economia României în 2018, până la 4,4%, față de avansul de 3,4% preconizat în aprilie.

Conform documentului, România și Islanda vor consemna în acest an cea mai mare creștere economică din Europa, de 5,5%.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...