Pasajul Doamna Ghica - Bulevardul Chişinău este gata după şase ani. A durat atât din cauza rezilierii primului contract. Primăria a avut probleme cu constructorul care a dublat costul lucrării şi nu şi-a făcut bine treaba.
Pasajul suprateran leaga Pantelimon de Colentina și poate fi parcurs în maximum 10 minute, chiar și la orele de vârf.
Potrivit autorităţilor, bucureştenii vor sta mai puţin în trafic la traversarea estului Capitalei.
„Am legat 3 cartiere: Colentina, Petricani cu Pantelimon și mai departe cu Balta albă, Berceni. Ne ducem exact deasupra Dâmboviței și, în acest moment, jumătate din inelul median nu mai este doar pre-format, va fi gata. Atunci toată partea de sud va ieți din București folosind această arteră”, a declarat Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei.
În plus, noua arteră va fluidiza şi traficul care vine dinspre autostrada Bucureşti-Ploieşti. Potrivit estimărilor, 35 de mii de maşini vor circula în această zonă, în fiecare zi. Dar mai trebuie făcute şi alte lucrări pentru acest proiect.
Artera Doamna Ghica - Bulvardul Chişinău va avea 4 benzi de circulaţie, câte două pe fiecare sens, şi o lungime totală de 1,8 kilometri. Vor fi amenajate trotuare, spaţii verzi şi locuri de parcare, iar zona va fi iluminată public, toate cu costuri de 38 de milioane de lei, fără TVA.