Vasilescu (BNR): Alimentele au avut cele mai mari creșteri de prețuri în martie. BNR a făcut o mutare bună când a crescut dobânda
Mărfurile alimentare au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri în martie, dintre grupele de produse analizate, în contextul unei inflații record pentru ultimii 18 ani. Astfel, produsele nealimentare au devenit a doua grupă de produse după procentul majorării de preț, a declarat, marţi, pentru Agerpres, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, el menţionând că se observă efecte de runda a doua. El spune că Banca centrală „a făcut o mutare bună când a ridicat cu 0,50% dobânda de referinţă”.
„Am văzut o schimbare fermă de lider. Practic au pierdut întâietatea ca factori producători de inflaţie mărfurile nealimentare, care au trecut acum pe locul 2, şi a luat conducerea plutonul de mărfuri alimentare. În primul rând pâinea. Avem o scumpire peste medie la pâine.
Media inflaţiei la mărfuri alimentare este 11,20% pe an şi la pâine este de 16,36%. La cartofi, o creştere şi mai mare, peste medie, 36,50%, la citrice peste medie, 12,82%, la ulei 32%, iar peste medie, margarina 16,82%.
Ce arată aceste cifre? Arată în primul rând că Banca Naţională a făcut o mutare bună când a ridicat cu 0,50% dobânda de referinţă pentru că deşi de s-a ajuns clar la concluzia în toate băncile centrale şi în toate sistemele de analiză din lume că această inflaţie globală, care este determinată de criza energetică, nu poate fi lovită în niciun fel cu măsuri de politică monetară. Aici e nevoie doar de măsuri structurale. Dar iată că Banca Naţională, înăsprind politica monetară şi ridicând cu 0,50% dobânda de referinţă în recentul Consiliu de Administraţie, arată că se produc efecte de runda a doua. Toate aceste efecte în planul inflaţiei sunt efecte de runda a doua.
Deci mărfurile energetice, produsele energetice, au umflat preţurile în toată lumea, au făcut inflaţie mare peste tot, o inflaţie cum nu s-a mai văzut din anii 70, dar iată că acum se produc efecte de runda a doua în sensul că curentul electric, care s-a scumpit foarte mult în lunile din urmă, scumpeşte în continuare chiar dacă uitându-ne la curentul electric vedem că preţurile au scăzut în luna martie şi a scăzut şi efectul lor în preţurile anuale", a explicat Adrian Vasilescu.
În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, el a menţionat că acestea au trecut pe locul doi şi aici vedem că „toate produsele sunt cuminţite", inclusiv articolele medicale, care au urcat cu 2,45%, cu mult sub medie. Dar combustibilii în continuare „lovesc şi produc inflaţie", iar gazele îşi menţin creşterea imensă la rata anuală, aproape 47%. Serviciile au o influenţă minoră la rata anuală, de 6,53%.
„Rata anuală a inflaţiei fiind acum acum 10,15%, cu două cifre, a luat-o înaintea prognozei, pentru că prognoza anunţa o creştere cu două cifre, până la 11% în luna aprilie. Iată că avem creşterea cu două cifre deja în luna martie", a declarat Adrian Vasilescu.
El a menţionat că prognoza a rămas deja în urma realităţii, iar lumea este în continuare în criză energetică. Iar atâta timp cât lumea este în criză energetică şi cât a intervenit dincolo de toate previziunile şi războiul din Ucraina, care ameninţă şi el preţurile la energie din toată lumea, este foarte foarte greu de făcut o „privire în viitor".
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 10,15% în luna martie 2022, de la 8,53% în februarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, cele alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Întrebat dacă deja se văd efectele războiului din Ucraina, el e precizat că efectele se văd atât la mărfurile nealimentare, cu scumpiri la gaze şi energie termică, dar şi la mărfurile alimentare, această ţară fiind un mare producător de grâu şi de floarea soarelui.
- Etichete:
- bnr
- inflatie
- alimente
- adrian vasilescu