Un oficial BCE avertizează: Creșterea economică în Zona Euro s-a oprit, înăsprirea politicii monetare acum ar fi o imprudență

Data actualizării: Data publicării:
Efect de domino in economie
Oamenii de afaceri sunt revoltați de noile măsuri fiscale: Duc la recesiune, să le discutăm acum e foarte, foarte târziu. FOTO: Getty Images

Expansiunea economică aproape s-a oprit în Zona Euro, consideră Fabio Panetta, membru în boardul excutiv al Băncii Centrale Europene (BCE). El avertizează că ar fi imprudent pentru instituţia de la Frankfurt să majoreze dobânda de referinţă înainte de a avea datele privind evoluţia PIB în trimestrul doi, transmite Bloomberg.

În cel mai clar avertisment venit de la un oficial BCE cu privire la pagubele provocate de războiul din Ucraina, Fabio Panetta a declarat pentru cotidianul italian La Stampa că economia regiunii "stagnează de facto".

"Asta complică şi mai mult alegerile cu care se confruntă BCE, pentru că o înăsprire a politicii monetare destinată ţinerii sub control a inflaţiei ar afecta o creştere economică deja slăbită", a spus Fabio Panetta, citat de Agerpres.

Abordarea prudentă a lui Panetta contrastează cu linia mai dură a unora din colegii săi din boardul BCE, care au evocat posibilitatea unei majorări a dobânzii de referinţă încă din luna iulie pentru a combate creşterea accelerată a preţurilor.

În schimb, Fabio Panetta a apreciat că BCE nu ar trebui să majoreze costul creditului înainte de a avea la dispoziţie datele privind creşterea economică a zonei euro în trimestrul al doilea.

"Ar fi imprudent să acţionăm fără a vedea mai întâi cifrele referitoare la PIB în trimestrul al doilea şi să discutăm noi măsuri fără a înţelege cum ar putea evolua economia...Nu este o mare diferenţă dacă acţionăm două-trei luni mai devreme sau mai târziu", a spus Panetta.

Următoarele reuniuni de politică monetară ale BCE sunt programate pentru 8-9 iunie şi 20-21 iulie. Datele cu privire la PIB pe trimestrul al doilea vor fi publicate oficial în data de 29 iulie, însă semnale cu privire la evoluţia economiei europene vor fi disponibile mai devreme.

Între timp însă preţurile de consum în zona euro înregistrează o creştere explozivă.

În luna aprilie, inflaţia anuală în zona euro a atins un nivel record de 7,5%, de aproape două ori peste ţinta de 2% a BCE. Aceasta i-a determinat pe unii dintre colegii lui Fabio Panetta să ceară o intervenţie mai rapidă din partea BCE. Pieţele financiare iau deja în calcul o majorare a dobânzii cu 20 de puncte de bază în luna iulie.

Partenerii noștri
Playtech
Plantele de apartament care atrag mucegaiul din cameră. Se pun la fereastră sau în colţuri
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...