Tesla a devenit a 5-a companie care depășește valoarea de 1 trilion de dolari. Averea lui Elon Musk a depășit capitalizarea Exxon Mobil

Data actualizării: Data publicării:
elon musk
Elon Musk. Foto: Patrick Pleul - Pool/ Getty Images

Producătorul auto Tesla a depășit o valoare de piață de 1.000 de miliarde de dolari, devenind astfel a cincea firmă de acest tip care atinge această bornă, scrie BBC.

Acțiunile producătorului de automobile electrice au urcat luni cu 12,6% după ce a încheiat un acord pentru vânzarea a 100.000 de vehicule către firma de închirieri auto Hertz, potrivit Mediafax.

Tesla este de ceva timp cel mai valoros producător auto din lume, dar mărci precum Ford și GM produc mai multe mașini.

Anterior, doar Apple, Microsoft, Amazon și Alphabet, proprietarul Google, au atins o evaluare de 1000 de miliarde de dolari.

Timp de ani de zile, Tesla s-a luptat să își sporească producția de mașini, ceea ce i-a determinat pe unii investitori să speculeze că va da faliment.

Dar anul trecut, compania condusă de miliardarul Elon Musk și-a îmbunătățit activitatea și a devenit profitabilă pentru prima dată, ceea ce a determinat acțiunile sale să crească susținut.

Contractul cu Hertz este cea mai mare comandă de închiriere de mașini electrice din istorie și este considerat un nou vot de încredere.

Mașinile Tesla au o autonomie de aproximativ 320 de kilometri la o încărcare, dar există o lipsă de infrastructură de încărcare în SUA - un lucru pe care administrația Biden speră să îl schimbe.

„Vehiculele electrice sunt acum mainstream și abia acum am început să vedem creșterea cererii și a interesului la nivel global”, a declarat șeful interimar al Hertz, Mark Fields.

Acțiunile Tesla au închis luni la un nivel record de 1.024,86 de dolari. Participația de 23% a lui Elon Musk valorează acum aproximativ 230 de miliarde de dolari, potrivit Refinitiv, citat de Reuters.

SpaceX, al cărui CEO este Elon Musk, valorează 100 de miliarde de dolari.

Bloomberg notează că valoarea lui Musk (288,6 miliarde de dolari), care este și acționar majoritar la SpaceX, a depășit-o pe cea a corporației Exxon Mobil (272,43 miliarde de dolari).

Citește și: Elon Musk, ironic la adresa lui Jeff Bezos după ce l-a depășit în clasamentul celor mai bogați oameni din lume

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...