Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings şi-a revizuit marţi estimările privind avansul înregistrat în 2023 de economiile emergente, citând presiunile create de conflictul dintre Rusia şi Ucraina, continuarea pandemiei de COVID-19 şi înăsprirea politicii monetare, transmite Reuters.
În prezent, S&P Global se aşteaptă ca Produsul Intern Brut al economiilor emergente să înregistreze anul viitor un avans de 3,8%, mai puţin faţă de estimările anterioare care mizau pe o creştere de 4,1%.
„Revizuirea în jos a prognozelor de creştere vizează toate economiile emergente, exceptând China şi Arabia Saudită, şi majoritatea economiilor ar urma să înregistreze o creştere mai modestă decât tendinţele pe termen lung”, a subliniat S&P, adăugând că prognozele sale pentru 2024 şi 2025 au rămas în mare parte nemodificate, la o medie de 4,3%.
Chiar dacă inflaţia pe pieţele emergente a depăşit sau urmează să depăşească în curând nivelul de vârf, ca urmare a scăderii inflaţiei preţurilor la alimente şi combustibili, S&P avertizează că aceasta va rămâne deasupra ţintelor băncilor centrale în multe economii, ceea ce va obliga politicile monetare să rămână restrictive, notează Agerpres.
„Cu toate acestea, încetinirea inflaţiei, cumulată cu înrăutăţirea perspectivelor de creştere, ar putea aduce relaxarea politicii monetar pe agenda discuţiilor în mai multe economii emergente, în special în America Latină, la mijlocul anului următor”, susţine S&P.