Schimbări majore pentru firme, de azi. Majorările salariale sunt anulate de scumpiri. "Tot statul va fi cel care va câștiga mai mult"

Data actualizării: Data publicării:
portofel gol
A doua lună de vară vine și cu facturi mai mari la gaze, dar și cu majorarea la 70% a impozitului pe veniturile a căror sursă nu a fost identificată. FOTO Getty Images

A doua lună de vară vine și cu facturi mai mari la gaze, dar și cu majorarea la 70% a impozitului pe veniturile a căror sursă nu a fost identificată. În plus intră în vigoare mai multe schimbări și pentru firme. 

Creșterea tarifului de distribuție a gazelor naturale cu 19% va aduce o scumpire cu 10,5 bani pentru fiecare metru cub de gaze consumat. Românii vor vedea tariful majorat în factura pe care o vor primi luna viitoare pentru consumul realizat începând cu 1 iulie.

Dar impactul cu adevărat al acestei măsuri îl vor simți cei care au centrale pe gaze abia la iarnă, când consumul este mare. De exemplu, cine consumă 115 mc de gaze va avea o creștere a facturii la gaze cu 12,3 lei. 

Tot de astăzi, impozitul pe veniturile a căror sursă nu a fost identificată se majorează de la 16% la 70%. Cu alte cuvinte, dacă unele persoane au făcut averi din evaziune, începând de astăzi Fiscul va putea să rețină 70% din aceste sume. 

Tot de astăzi, firmele trebuie să folosească doar softul Fiscului pentru a emite și înregistra facturi. Cu alte cuvinte, dacă o firmă înregistrează o factură primită pe mail sau hârtie riscă o amendă în valoare de 15% din valoarea facturii.

De asemenea, termenul pentru înregistrarea în sistemul fiscului a facturilor nu mai este de 5 zile lucrătoare, ci de 5 zile calendaristice. Cine nu face asta riscă amenzi între 1.000 și 10.000 de lei în funcție de dimensiunea firmei. 

Tot de astăzi intră în vigoare și una dintre cele mai controversate și contestate măsuri - e-TVA. Guvernul a decis, însă, vineri, pentru a calma mediul de afaceri și contabilii, că până la 1 ianuarie 2025, nu se vor aplica sancțiuni pentru faptul că firmele nu justifică eventualele diferențe care pot apărea între datele încărcate în sistem de contabilii lor și cele deținute de instituțiile statului.

Luna iulie începe cu scumpiri la pompă

A doua creștere a accizei la combustibili a fost pusă în aplicare de la miezul nopții. Șoferii plătesc de astăzi cu aproximativ 20 de lei mai mult față de ieri, pentru un plin de 50 de litri. 

"Nu e foarte important plinul de combustibil, mai mult vor deconta banii puși în plus care se vor resimți în prețul tuturor prețurilor de consum. Toți românii vor simți scumpirea carburanților. Mărirea accizei ne va afecta pe toți.

Nu putem da vina pe statul român pentru schema de creștere a accizelor, aceasta vine din planul UE de a ne dezvăța de obiceiul de consum de combustibili fosili.

Chiar dacă crește salariul minim, tot statul va fi cel care va câștiga mai mult sub formă de taxe și impozite. Românii care se vor bucura de creșterea salariului minim sunt supuși însă unui risc mai mare de a rămâne fără loc de muncă", a declarat la Digi24 Christian Năsulea, profesor de economie mondială.

Reducere nesemnificativă la creditele în lei

Indicele IRCC (indicele de referință pentru creditele consumatorilor), în funcţie de care se calculează creditele în lei ale românilor, scade la 5,86 la sută.

Este vorba despre o reducere nesemnificativă însă, prin comparaţie cu majorările din ultimii doi ani.

La un credit de 250.000 de lei, luat pe 30 de ani, rata lunară va scădea din iulie cu 7 lei.
 

Partenerii noștri