Indicele ROBOR la 3 luni, folosit în calculul ratelor creditelor contractate înainte de mai 2019, stagnează de peste o lună de valoarea de 6,55%.
Prima zi cu această valoare a fost 24 mai 2023. Ulterior au existat variații doar pentru ROBOR la 6 luni sau ROBOR la 12 luni.
ROBOR a avut fluctuații uriașe în 2022, pornind anul la 3% și depășind 8% în vară, apoi, atingând un maxim de 8,21% în luna octombrie, înainte să intre pe scădere.
Indicele a pornit 2023 la 7,56% pe an și a pierdut peste 1% până în prezent, trendul de scădere fiind lent, dar constant.
În prezent, IRCC și ROBOR s-au apropiat, după ce primul a înregistrat creșteri consecutive și al doilea scăderi consecutive. IRCC care va intra în vigoare de la 1 iulie este de 5,94% pe an.