Prețul aurului a crescut miercuri, pe fondul îngrijorărilor legate de o escaladare a conflictului dintre Rusia și Ucraina care au crescut cererea pentru metalul prețios, văzut drept un refugiu financiar sigur, relatează Reuters.
Aurul spot a crescut cu 0,2%, la 1.969,61 dolari pe uncie, la ora 04:00 GMT, după ce marți a atins un maximul ultimei luni de zile, de 1.978,21 dolari. Contractele futures pe aur din SUA au scăzut cu 0,1%, la 1.973,70 dolari, potrivit Mediafax.
„Aurul este văzut drept un refugiu în această săptămână, pe măsură ce temerile legate de inflație sporesc, creșterea Chinei se poticnește, iar războiul din Ucraina se pregătește pentru etapa a doua”, a declarat Jeffrey Halley, analist senior la OANDA.
Președintele rus Vladimir Putin a descris marți negocierile de pace drept „o situație fără ieșire”, în timp ce președintele american Joe Biden a declarat pentru prima dată că invazia Moscovei în Ucraina echivalează cu un genocid.
Deși aurul este considerat o acoperire împotriva inflației și a riscurilor geopolitice, majorarea ratelor dobânzilor ar crește costul de oportunitate al deținerii metalului.
Prețul spot al aurului se confruntă cu o rezistență puternică la 1.975 de dolari pe uncie, potrivit analistului tehnic al Reuters, Wang Tao.
Argintul spot a crescut cu 0,5%, la 25,48 dolari pe uncie, platina a urcat cu 0,7%, la 971,96 dolari, iar paladiul a câștigat 2,7%, la 2.387,77 dolari.