Olaf Scholz spune că e „surprins” de amploarea dependenţei companiilor germane de piaţa chineză: „Au ignorat riscurile”

Data publicării:
Olaf Scholz
Cancelarul german Olaf Scholz. Foto: Profimedia Images

Numărul companiilor germane care au ignorat riscul de a fi prea dependente de piaţa chineză este remarcabil, a spus vineri cancelarul Olaf Scholz, subliniind nevoia de diversificare.

„Importanţa pieţei chineze nu are nevoie de explicaţii”, dar obiectivul este să nu existe dependenţă de nicio piaţă, a declarat oficialul german într-un interviu acordat revistei Focus, preluat de Reuters.

„Prin urmare, sunt surprins de cât de dependente s-au făcut unele companii de pieţele individuale şi au ignorat complet riscurile”, a spus Scholz.

Astfel de dependenţe arată că Germania trebuie să fie mai activă în domeniul materiilor prime, cum ar fi litiu şi cobalt.

„Chiar şi în sectorul minier, nu ne mai putem permite să ne simţim comfortabil”, a adăugat cancelarul, potrivit Agerpres.

La începutul acestei luni, Scholz a devenit primul lider din G7 (principalele ţări industrializate din lume) care a vizitat China, de la debutul pandemiei de COVID-19. În timpul vizitei el s-a plâns de accesul la piaţa din China. Cancelarul a declarat atunci că a încercat să asigure condiţii de concurenţă echitabile pentru companiile din Europa.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, care le-a arătat oficialilor germani că economia este prea dependentă de energia rusă, a determinat o reexaminare a relaţiilor cu Beijingul, cu care firmele germane au relaţii apropiate, în special în domeniul producţiei.

Doar patru companii germane - Mercedes-Benz, BMW, Volkswagen şi BASF - erau responsabile pentru o treime din toate investiţiile europene în China în 2018-2021, conform unui studiu realizat de firma de cercetare Rhodium Group.

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Imagini rare cu fetița de 9 ani a Christinei Aguilera. Artista a postat poze cu cei doi copii ai ei, iar fiul...
Film Now
Paul Mescal, despre „Gladiator II”, abia lansat în cinematografe: „Simt presiunea că acest film trebuie să...
Adevarul
Rușii au anunțat că au lovit un tanc britanic Challenger 2 folosit de ucraineni în zona Kursk
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Ministerul Afacerilor Externe.
MAE avertizează românii care călătoresc în Portugalia: A fost emisă o alertă de furtuni
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Cameron Diaz e neînfricată în „Back in Action”. Actrița, din nou într-un film, după o pauză de mai...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului