Mai mult de jumătate dintre companiile germane duc lipsă de muncitori calificați, aproximativ 2 milioane de posturi fiind vacante, arată datele Camerelor de comerț și industrie din Germania (DIHK), care reflectă astfel situația de criză cu care se confruntă cea mai puternică economie din Europa, scrie Reuters.
Niciodată până acum nu a fost atât de mare procentul companiilor care se confruntă cu dificultăți în a găsi angajați, arată datele care au constatat că din 22.000 de companii, 53% au probleme în a ocupa posturile vacante.
"Estimăm că aproximativ 2 milioane de posturi vacante vor rămâne neocupate", a declarat Achim Dercks, directorul executiv adjunct al DIHK, ceea ce a adus pierderi companiilor de aproape 100 de miliarde de euro.
Reziliența pieței muncii nu înseamnă că firmele se descurcă bine, a adăugat el. Lipsa de personal, prețurile ridicate la energie și măsurile pentru reducerea emisiilor de carbon sunt o „combinație periculoasă” care ar putea determina companiile să-și mute producția în străinătate.
"Lipsa de muncitori calificați nu este doar o povară pentru afaceri, dar pune în pericol și succesul în proiecte importante pentru viitor, cum ar fi tranziția energetică, digitalizarea și infrastructura", a spus el.
Angajații calificați au ajuns tot mai puțini, a spus el, inclusiv în sectoarele de producție. Sondajul a constatat că 67% dintre producătorii de echipamente electrice nu au putut ocupa posturile vacante, la fel și 67% dintre companiile de inginerie mecanică. În producția de mașini, 65% dintre companii au raportat că se confruntă cu lipsă de forță de muncă.