Două pagini de riscuri în proiectul de rectificare bugetară. Economist: Provocarea e în anii ce vin. Incertitudinile nu sunt mici

Data publicării:
Efect de domino in economie
Oamenii de afaceri sunt revoltați de noile măsuri fiscale: Duc la recesiune, să le discutăm acum e foarte, foarte târziu. FOTO: Getty Images

În ziua în care Guvernul Ciucă se instalează la Palatul Victoria, fostul premier Florin Cîțu i-a lăsat pe masă rectificarea bugetară. Ordonanța trebuie aprobată de urgență. În caz contrar, instituțiile statului se blochează, scrie în actul normativ.  În textul ordonanței sunt înșirate două pagini de riscuri dacă nu se aprobă de urgență rectificarea. Nu vor fi bani de salarii, de pensii, de alocații, cadrele medicale nu vor putea fi plătite, nu vor fi bani pentru medicamente. Practic economia va fi blocată. Economistul Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR, a explicat la Digi24 că pe termen scurt se elimină o incertitudine, deoarece avem reconfirmarea guvernului față de ținta de deficit, dar că provocarea e în anii următori.

Rectificarea bugetară lăsată de Florin Cîţu guvernului Nicolae Ciucă indică o creștere a deficitului cu peste 4,8 miliarde de lei. Deficitul bugetar va ajunge la 7,13% din PIB. S-au luat bani de la Transporturi și Agricultură pentru a da la Muncă, Finanţe, și Sănătate. Situația bizară e la Ministerul Muncii. La prima rectificare, cea din vară, s-au tăiat 2,7 miliarde lei, pentru ca acum când nu sunt bani de pensii, alocații să se pună aproape toți banii înapoi.

"Anul acesta pare că suntem aproape de țintă, guvernul reconfirmă țintă. Provocarea e în legătură cu anii ce vin pentru că consolidarea fiscală e necesară și impusă de proceduri de deficit excesiv în care România se află.

Incertitudinile fiscale sunt. Și nu sunt mici. E foarte important să vedem cum va arată bugetul pentru anul viitor, să vedem că se menține angajamentul privind  reducerea deficitului bugetar.

Nu putem menține deficite de 9% sau 7%, comisia ne spune să ajungem la 3%.

Ca bancă centrală nu ne permitem să le dăm celor la Ministerul Finanțelor sfaturi cum să își realizeze veniturile, dar putem spune ca acest deficit să se reducă. Întrebarea e dacă prin reducerea cheltuielilor sau prin creșterea veniturilor.

Eu cred că mai bine trebuie să ne asigurăm că cheltuim eficient, apoi să ne uităm la colectare și abia după să ne uităm la alte măsuri", a spus Cristian Popa.

Întrebat dacă sunt taxele o incertitudine pentru anul viitor, el a răspuns că pentru BNR contează nivelul deficitului, o creștere a taxării va însemna o presiune pe creșterea economică și atunci creșterea economică ar putea fi temperată de creșterea taxelor, ceea ce nu e de preferat.

"M-aș uita mai degrabă pe partea disciplinei la adresa cheltuielilor", a spus el.

El a explicat că finanțatorii sunt atenți la promisiunile privind deficitele și este important să fie ținte propuse și ele să fie respectate.

"E o piață globală a capitalului. Dacă sunt țări cu disciplină mai multă, capitalul va merge spre ele. Noi suntem la limita inferioară a ratingului de credit, suntem puțin expuși, de aceea trebuie să fim serioși când vine vorba de disciplină.

Cred că depășiri mici ale inflației pe perioade lungi pot fi tolerate. Tot așa și depășiri mari pe perioade scurte. Dar depășiri mari pe perioade lungi nu pot fi tolerate și impun o reacție de la băncile centrale", a conchis economistul.

 

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”