Crescătorii de bovine vor fi ajutați cu 44 de milioane de euro. Suma maximă pe care o poate primi fiecare beneficiar

Data actualizării: Data publicării:
Ţărani la o fermă de vaci din România
Crescătorii de bovine vor fi ajutați cu 44 de milioane de euro. Foto: Getty Images

Crescătorii de bovine afectați de războiul din Ucraina și de creșterea prețurilor la combustibili vor fi ajutați cu 44 de milioane de euro în cadrul unei scheme aprobate de Comisia Europeană.

Comisia Europeană a aprobat joi o schemă de ajutoare în valoare de 44 milioane euro (217,7 milioane de lei) notificată de România pentru sprijinirea crescătorilor de bovine, în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022 şi modificat ulterior la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022.

În cadrul schemei, ajutorul va fi acordat sub formă de granturi directe. Obiectivul schemei este de a-i compensa pe beneficiarii eligibili pentru o parte din costurile suplimentare provocate de creşterea preţurilor la combustibili, energie şi furaje şi de-a ajuta să depăşească dificultăţile financiare legate de actuala criză geopolitică.

Comisia a constatat că schema-cadru de ajutoare a României îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. În special, ajutorul nu depăşeşte 250.000 euro per beneficiar şi va fi acordat până cel târziu la 31 decembrie 2023, scrie Agerpres.

Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. 

 

 

 

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile