BNR a majorat prognoza de inflație la 7,5% pentru finalul anului 2023
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit ascendent, la 7,5%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 4,4% pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate miercuri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
BNR estima în mai 2023 o inflaţie de 7,1% pentru finalul anului 2023. În februarie 2023, banca centrală a revizuit în scădere la 7% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a estimat o inflaţie de 4,2% pentru sfârşitul lui 2024.
„Cu litere îngroşate este într-adevăr o atenţionare. Scenariul de bază a fost construit pe baza legislaţiei în vigoare şi a datelor pe care le avem la momentul realizării proiecţiei. Adică raportul s-a discutat mai întâi în Comitetul de politică monetară şi apoi în Consiliu. Deci cu vreo 3-4 săptămâni în urmă. Pe acelea le-am introdus model pentru că prognoza se bazează pe un model european, sofisticat, modern, un model macroeconomic. S-au introdus datele în model. Dar nu putem să introducem 10 variante acolo. Este scenariul de bază. Cel mult mai puteam să facem două-trei scenarii alternative.
Scenariul de bază se face cu datele certe pe care le avem şi le introducem în model şi aşa a ieşit. În comunicatul nostru am precizat acest lucru, poate cu o terminologie uşor prea tehnică. Am văzut că s-a citit total eronat că am avertizat Guvernul sau că am atenţionat Guvernul. Nu e nicio atenţionare a Guvernului şi fac această precizare să nu facem ştiri din ştiri. Şi acolo am vorbit de incertitudini la adresa prognozei. Deci la adresa acestui scenariu de bază. Nu incertitudini că atenţionăm Guvernul că dacă majorează impozitele creşte inflaţia”, a afirmat Mugur Isărescu, care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, potrivit Agerpres.
El a precizat că numai unele impozite majorate duc la creşterea inflaţiei, şi anume cele directe pe consum, accizele şi cu TVA. „Majorarea impozitelor pe venit, de exemplu, poate să aibă chiar efect contrar. E mai greu de calculat la creşterea impozitării pe venituri. Ea duce la scăderea cererii agregate”, a explicat guvernatorul BNR.
Conform prezentării, scenariul de bază a fost construit pe baza legislaţiei în vigoare la momentul realizării proiecţiei şi nu include impactul măsurilor de consolidare fiscală discutate recent de autorităţi. Traiectoria se plasează peste cea prezentată în Raportul asupra inflaţiei din mai, însă mai semnificativ doar la finele anului curent (+0,4 pp).
De asemenea, se menţionează incertitudini ample privind traiectoria proiectată în contextul probabilei adoptări a unor măsuri de corecţie fiscală pe partea veniturilor bugetare, cu impact direct asupra inflaţiei IPC (de exemplu, majorări ale impozitelor indirecte - TVA, accize).
- Etichete:
- bnr
- inflatie
- mugur isarescu