Agenţia Internaţională a Energiei: Cererea de gaze în Europa ar urma să scadă anul acesta. Prețul cărbunelui este mai atractiv

Data actualizării: Data publicării:
Texas Oil Companies Work To Adapt To Falling Oil Prices
Foto: / Getty Images

Cererea de gaze în Europa ar urma să scadă anul acesta, deoarece preţurile ridicate fac cărbunele mai competitiv pentru producerea de energie, în timp ce în Asia creşterea cererii ar putea încetini, se arată într-un raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA) dedicat pieţei gazelor, publicat luni, transmite Reuters.

În 2021, consumul de gaze în Europa a crescut cu 5,5%, la 552 miliarde metri cubi (bcm), estimează IEA. Totuşi, cererea ar urma să scadă în 2022 cu aproximativ 4,5%, la 527 bcm, în urma reducerii arderii gazelor în sectorul energiei, care ar putea scădea cu 6% faţă de 2021, previzionează IEA.

„Producerea de energie din gaze ar urma să scadă, pe fondul extinderii semnificative a energiei regenerabile, în timp ce preţurile ridicate la gaze afectează competitivitatea acestora faţă de producerea de energie din cărbune”, se arată în raport, conform Agerpres.

Preţurile gazelor în Europa şi Asia au urcat la nivelul record anul trecut, în SUA au atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, din cauza reducerii livrărilor, a capacităţilor scăzute de stocare, a problemelor cu infrastructura şi a concurenţei gazelor naturale lichefiate (GNL).

Chiar dacă a crescut şi preţul carbonului în Europa, a fost sub nivelul avansului preţului gazelor, favorizând utilizarea cărbunelui pentru producerea de electricitate.

În Europa, livrările mai scăzute decât de obicei prin gazoductele ruseşti, cuplate cu temerile privind întreruperea furnizărilor în eventualitatea sancţiunilor aplicate Rusiei dacă invadează Ucraina, au menţinut ridicat preţul gazelor anul acesta.

IEA se aşteaptă în 2022 ca preţul gazelor în Europa şi preţul LNG în Asia să ajungă la 26 dolari pentru un milion BTU (mmBtu - unitate termală - echivalentul arderii a 2,83 metri cubi de gaze naturale - n.r.) şi, respectiv, 27 dolari pentru un milion BTU, ambele fiind medii anuale record, din cauza nivelului scăzut al stocurilor şi al reducerii livrărilor, a previzionat IEA.

În prezent, la hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţul pentru luna martie este de aproximativ 30 dolari pentru un milion BTU, iar în Asia preţul spot pentru gaze naturale lichefiate este de 27 dolari pentru un milion BTU.

Preţurile ridicate se vor menţine până la mijlocul anului viitor, apoi vor scădea dacă se îmbunătăţeşte livrarea, consideră IEA.

În ciuda scăderii exporturilor prin gazoductele ruseşti în trimestrul patru al anului trecut, în 2021, exporturile totale prin gazoductele ţării spre Europa, inclusiv Turcia, au urcat în ritm anual cu 4%, în timp ce fluxurile spre Uniunea Europeană au scăzut cu 3%.

Anul acesta, producţia totală în Rusia este estimată la 763 bcm, în creştere faţă de 761 bcm anul trecut, previzionează IEA.

În Asia, cererea de gaze a urcat cu 7% anul trecut, dar avansul ar urma să încetinească la 5%, la 950 bcm anul acesta. Cererea în China a urcat în 2021 cu 12%, pe fondul redresării economiei, ar anul acesta cererea ar urma să se modereze la 8%, la 394 bcm.

În India, cererea de gaze a urcat cu 5% anul trecut, iar anul acesta se va înregistra o creştere de 8%, în timp ce în America de Nord, cererea de gaze a urcat cu 0,9% anul trecut, şi ar urma să crească cu 1% în 2022.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Citește și De ce crește prețul energiei și al gazelor și cine este „vinovatul”

Partenerii noștri
Playtech
Imaginea momentului cu Ion Iliescu! Vestea a venit chiar când fostul preşedinte a împlinit 95 de ani...
Digi FM
Adam Sandler, în hanorac pufos și pantaloni de baschet, la premiile Oscar 2025. Sceneta lui amuzantă a făcut...
Pro FM
(P) Winter Tour 2025 continuă distracția la Predeal. Hai și tu și bifează experiențe de neuitat cu VELO!
Film Now
Morgan Freeman, omagiu adus lui Gene Hackman, la gala premiilor Oscar 2025: „Comunitatea noastră a pierdut un...
Adevarul
Suma cheltuită de un român în călătoria de 12 zile până în Norvegia: „Am văzut cele mai frumoase locuri de pe...
Newsweek
Care români sunt în pericol să rămână fără pensie pentru tot restul vieții? Guvernul îi avertizează
Digi FM
Cine este Mikey Madison, actrița de 25 de ani care a învins-o pe Demi Moore la Oscar 2025. Tânăra provine...
Digi World
Ce riscuri are pentru sănătate pierderea unei nopți de somn. Insomnia, legată de o serie de afecţiuni cronice...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Halle Berry se „răzbună” pe Adrien Brody, cu un sărut, la mai bine de 20 de ani de la controversatul gest al...
UTV
Oscar 2025: Sebastian Stan, apariție emoționantă alături de mama sa pe covorul roșu