Bugetul general consolidat a trecut pe minus în luna mai, cu un deficit de 2,2 miliarde lei, aproape triplu față de cel din perioada ianuarie-mai 2016.
Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele cinci luni ale acestui an cu un deficit de 2,17 miliarde lei, reprezentând 0,27% din PIB, în creştere de aproape trei ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţile în care ritmul de creştere a cheltuielilor a depăşit avansul încasărilor, arată datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor, potrivit News.ro.
Principala cauză a deficitului a fost creşterea puternică a cheltuielilor în luna mai, care a dezechilibrat bugetul şi a produs un deficit lunar record, de 3,5 miliarde lei.
După primele patru luni, bugetul consolidat era încă pe plus, cu un excedent de 1,35 miliarde lei, reprezentând 0,17% din PIB, ceea ce înseamnă că execuţia bugetară a fost foarte slabă în luna mai, când s-a înregistrat un deficit - sau diferenţă dintre cheltuieli şi venituri bugetare - de 3,52 miliarde lei.
În primele cinci luni ale anului trecut, bugetul general consolidat al statului a înregistrat un deficit de 0,1% din PIB sau 782 milioane lei.
Veniturile bugetului, creștere mai mică decât a cheltuielilor
Principalul motiv al execuţiei bugetare slabe a fost creşterea încasărilor la buget într-un ritm inferior ritmului de creştere a cheltuielilor.
""Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 98,4 miliarde lei, reprezentând 12,1% din PIB, au fost cu 7,9% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. (...) Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 100,6 miliarde lei, cresc în termeni nominali cu 9,4% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent", arată raportul bugetar lunar.
Pe categorii de venituri, creşteri importante au fost înregistrate în primele cinci luni la contribuţiile sociale, cu un avans de 15,9%, urmate veniturile de capital (+13,2%), impozitul pe salarii şi venit (+12,9%) şi impozitul pe comerţ exterior şi tranzacţii internaţionale (+10,1%).
O creştere conjuncturală a fost înregistrată la sumele din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii, cu 64,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, îmsă taxa a adus bugetului doar 1,6 miliarde lei în cinci luni.
Avansul a fost determinat, în principal, de contribuţia datorată pentru medicamente şi pentru contractele finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit ministerului.
Încasările din TVA s-au redus în primele cinci luni cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 21,14 miliarde lei, evoluţie mai slabă decât cea înregistrată după patru luni (-3,6%), ceea ce infirmă argumentul invocat până acum de Ministerul Finanţelor, legat de reducerea cotei standard de TVA de la 20% la 19% de la 1 ianuarie 2017, care a produs efecte bugetare din februarie.
Cheltuieli mai mari cu salariile, mai mici cu investițiile
Cheltuielile bugetului general consolidat au fost în primele cinci luni de 100,6 miliarde lei, în creştere cu 9,4% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, ceea ce reprezintă o accelerare puternică faţă de primele patru luni, ând ratade creştere era de doar 6,8%.
Cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut cu 19,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, la 27,44 miliarde lei, ca urmare a majorările salariale acordate în a doua parte a anului trecut şi la începutul acestui an.
De asemenea, cheltuielile cu asistenţa socială au crescut cu 10,1%, la 36,7 miliarde lei, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017.
În schimb, cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus în primele cinci luni cu 0,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, la 14,31 miliarde lei.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 4,1 miliarde lei, echivalent cu 0,5% din PIB, susţine Ministerul Finanţelor, ceea ce înseamnă o scădere semnificativă - cu 55% - faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În primele cinci luni din 2016, cheltuielile pentru investiţii au fost de 9 miliarde lei, respectiv 1,2% din PIB, potrivit execuţiei bugetare publicate de MFP în urmă cu un an.
Execuţia bugetară îngrijorătoare din luna mai a fost semnalată de ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, într-o declaraţie din 6 iunie.
”Primele indicii ne arată că, pe partea de venituri, se realizează planul. Am emoţii, vă mărturisesc, (...) în legătură cu cheltuielile. În final, mă interesează diferenţa dintre venituri şi cheltuieli. Este prematur să vă spun astăzi cum ne vom închide. Cu siguranţă, vom rămâne, pe primele cinci luni, într-un echilibru bugetar”, afirma Ştefan, într-o conferinţă de presă.
În 2016, deficitul bugetului general consolidat al statului a fost de 18,3 miliarde lei, reprezentând 2,4% din produsul intern brut (PIB), pe metodologia cash, însă ultimele date ale Eurostat arată că, pe metodologia europeană ESA 2010 (care cuprinde și angajamente de plată) , deficitul bugetar al României a fost de 3% din PIB anul trecut.
Guvernul PSD-ALDE a construit bugetul pentru 2017 pe venituri estimate la 254,7 miliarde lei, mai mari cu 14% faţă de nivelul de anul trecut, şi pe cheltuieli de 278,8 miliarde lei, cu 15% mai mari.
Astfel, deficitul bugetar a fost prevăzut la 24,1 miliarde lei, reprezentând 2,96% din PIB pe metodologia cash şi 2,99% din PIB pe metodologia ESA 2010, PIB-ul fiind estimat la 815,2 miliarde lei, cu o creştere economică de 5,2%.