Deschiderea autostrăzii Sebeş – Turda, amânată. Care este motivul

Data actualizării: Data publicării:
Spanish Transport Strike Blockades Border To France
Foto: Guliver/GettyImages

Lotul 3 din autostradă care trebuia deschis zilele acestea va fi predat traficului până în martie. La inspecţia în teren au fost descoperite neconformităţi.

Lotul 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda, tronson de aproximativ 12 kilometri care leagă municipiul Aiud şi Decea, va fi deschis cel mai probabil până în martie după ce o comisie de inspecţie a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a descoperit marți anumite neconformităţi şi că nu sunt întrunite elementele pentru siguranţa rutieră, informează News.ro.

Purtătorul de cuvânt al al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Alin Şerbănescu, a declarat că nu sunt întrunite elementele pentru siguranţa rutieră.

„Eu zic că până în maxim luna martie, ca să dau, aşa, un termen realist, se va putea circula (...) Nu cerem alt tip de calitate decât cel care se practică în ţările europene”, a spus Şerbănescu.

Potrivit acestuia comisia de inspecţie a constata neconformităţi pe lotul de autostradă, unele dintre acestea dfiind constatate şi în noiembrie 2017.

„Vom vedea şi ce spun şi celelalte două echipe, pentru că au fost trei echipe, practic, astăzi (marţi – n.r.) în inspecţie, una care s-a ocupat de verificarea structurilor, una de siguranţa rutieră şi a treia echipă, noi, cea care s-a ocupat de partea de drumuri. După câte aţi văzut, există aceste neconformităţi. Se va întruni comisia va studia inclusiv documentele şi, în funcţie de ce se va stabili, se va decide dacă se acordă sau nu recepţia", a afirmat Alin Şerbănescu.

El a adăugat că neconformităţile sunt legate de exces de bitum, probleme legate de rugozitate, respectiv aderenţa în sine a asfaltului, şi de elemente de planeitate executate neconform, care ar putea crea probleme circulaţiei.

„Nu ne antepronunţăm, dar elementele pentru siguranţa rutieră considerăm că nu sunt întrunite în ceea ce priveşte partea de drum", a conchis Şerbănescu.

El a ţinut să precizeze că verdictul final privind recepţia ar urma să fie datr de comisie după ce vor fi analizate toate datele inspecţiei de marţi.

Lotul 3 al Autostrăzii Sebeş –Turda are aproximativ 12,5 kilometri, fiind între Aiud şi Decea, însă în primă fază ar urma să fie deschişi doar 8,5, iar după deschiderea lotului 4 vor fi în total 27 de kilometri pe care se va putea circula pe cele două loturi.

Autostrada Sebeş – Turda are în total 70 de kilometri şi ar fi trebuit finalizată în 2016. Lucrarea este împărţită pe patru loturi, dintre care 3 şi 4 sunt cele mai avansate, iar pe 1 şi 2 se înregistrează cele mai mari întârzieri.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri