De la 1 octombrie, plătim mai mult pentru gazele naturale

Data publicării:
gaze 3

1 octombrie aduce un nou val de scumpiri pentru români. De marţi, plătim mai mult pentru gazele naturale, al căror preţ a crescut cu 1% pentru consumatorul casnic, respectiv cu 2% pentru consumatorul industrial. Creşterea, chiar dacă nu pare foarte mare, se va simţi atât în facturi, cât şi în creşterea preţurilor alimentelor pe care le consumăm.

Faţă de prima parte a anului, preţul gazelor naturale a crescut cu nouă procente, după ce la 1 iulie majorarea a fost de 8%. Dacă facem o comparaţie cu iarna trecută, o factură la întreţinere de 200 de lei în luna ianuarie va creşte acum la 218 lei.

Pentru consumatorii industriali, creşterea a fost eşalonată diferit: de la 1 aprilie - +5%, de la 1 iulie, încă 3%, iar de marţi, 1 octombrie - +2%.

Până în 2018, preţul gazelor naturale din România trebuie să ajungă la nivelul celor din Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă o scumpire de 58%.

Tot marţi se scumpeşte şi cazarea în căminele studenţeşti, iar cei care nu şi-au achitat impozitele către stat vor suporta penalităţi. De la jumătatea lunii, şoferii ar putea plăti cu 50% mai mult pentru rovinietă, iar până pe 25 octombrie va trebui achitat 50% din impozitul pe veniturile din activităţi agricole.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri