Darea în plată, scutită de impozit

Data publicării:
darea in plata

Ministrul Finanțelor a ajuns la o înțelegere cu inițiatorii legii dării în plată astfel încât cei care apelează la această procedură să nu plătească impozit.

Însă, exceptarea de la impozit se face pentru o singură locuință dată în plată.

Anca Dragu a precizat și că se vor găsi soluții pentru cei care au fost deja executați silit.

Ministrul pregătește acum o ordonanță de urgență care să intre în discuția Executivului cât mai curând posibil.

Această OUG vine în contextul în care cei care doresc să apeleze la legea dării în plată ar avea mii de lei, asta în condițiile în care renunță la locuință tocmai pentru că nu mai au bani de plătit ratele.

Citiți și

Prima dare în plată a fost acceptată de o bancă din Zimnicea

Câți împrumutați au restituit până acum casa băncilor, în baza legii dării în plată

Pe lista neagră, după darea în plată. Clienții care își dau casa băncilor vor figura patru ani în Biroul de Credit 

Răspunsul unei bănci la o notificare de dare în plată: Adresați-vă recuperatorilor! V-am vândut creditul

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...