Una dintre cele mai mari companii auto din Europa a anunțat că va concedia 15.000 de oameni, însă numărul final ar putea fi mai mare

Data actualizării: Data publicării:
Mercedes-Benz Launches New A-Class Production
Foto: Guliver/GettyImages

Daimler a anunțat inițial că va renunța la 15.000 de angajați, însă acest număr ar putea fi mai mare, a declarat șeful diviziei de Resurse Umane a companiei pentru agenția germană DPA.

Deși nu a spus exact câte posturi ar urma să fie eliminate, Wilfried Porth a spus că numărul acestora va fi mai mare de 15.000, informează Europe.autonews.com.

Ola Kallenius, CEO-ul Daimler, a avertizat săptămâna trecută că va fi necesară reducerea costurilor, compania confruntându-se cu una dintre cele mai mari scăderi a cererii de mașini și camioane din istorie.

În luna noiembrie a anului trecut, Daimler anunțase un plan de a reduce 10.000 de locuri de muncă până la finalul lui 2022.

Aceste reduceri de personal trebuie negociate cu sindicatele și reprezentanții angajaților, aceștia constituind jumătate din Consiliul de supraveghere al Daimler.

Compania acceptase anterior să nu facă concedieri până la finalul deceniului, însă planul lăsa posibilitatea unei renegocieri în cazul unor schimbări economice majore.

Daimler are peste 250.000 de angajați la nivel mondial și deține în prezent mai multe mărci de mașini, autobuze și camioane precum Mercedes-Benz, Mercedes-AMG, Smart Automobile, Freightliner, Western Star, Thomas Built Buses, Setra, BharatBenz, Mitsubishi Fuso, dar și acțiuni la Denza, KAMAZ, Renault-Nissan și EADS.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Lucruri pe care românii nu le știu despre Călin Georgescu. Câți copii ar avea și din ce familie provine
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Jennifer Lopez a pus pe ea cea mai scurtă fustă din dulap și a asortat-o cu cizme peste genunchi. 55 de ani...
Film Now
Brigitte Nielsen, fosta nevastă a lui Sylvester Stallone, la plajă cu soțul cu 15 ani mai tânăr. Blonda s-a...
Adevarul
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma de bac...
Newsweek
Delir în Programul de Guvernare Călin Georgescu: UE și NATO ne vor răul. Avem nevoie de gaz rusesc
Digi FM
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut pe Călin Georgescu: „Am greșit. Trebuia să fiu mult mai atent”
Digi World
Metoda scandinavă care promite un somn bun. Ce să schimbi dacă împarți patul cu cineva
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Tara Reid, greu de recunoscut la 25 de ani de la American Pie. Foarte slabă, dar cu zâmbetul pe buze, pozată...
UTV
Dorian Popa a fost condamnat dupa ce a condus sub influenta drogurilor. Ce pedeapsa a primit celebrul vlogger