Cum reacționează economia după ce Trump a anunțat că are COVID? "Are o boală care ucide. Investitorii îşi reduc riscurile"

Data actualizării: Data publicării:
Economia globala este afectata de pandemia de coronavirus
Foto: Guliver / Getty Images

Dolarul american s-a apreciat, iar yenul japonez a înregistrat vineri cel mai puternic salt din ultima lună, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că a fost testat pozitiv cu Covid-19, scrie Agerpres. De asemenea, bursele europene şi contractele futures de pe bursele din SUA au scăzut imediat după anunțul cuplului prezidențial, potrivit Reuters.

"În seara aceasta, Prima Doamnă şi eu însumi am fost testaţi pozitiv la Covid-19", a anunţat pe Twitter preşedintele SUA. "Intrăm imediat în carantină şi în procesul nostru de recuperare. Vom reuşi împreună".

Acest anunţ ar putea declanşa un nou val de volatilitate pe pieţe înaintea alegerilor prezidenţiale. La 74 de ani, Donald Trump este în grupa de risc crescut pentru coronavirus, atât din cauza vârstei, cât şi pentru că este considerat supraponderal.

"Preşedintele SUA are o boală care ucide oameni. Investitorii îşi reduc riscurile din cauza acestui lucru", a spus Chris Weston, director de cercetare la firma de brokeraj Pepperstone.

Weston şi alţi analişti spun că diagnosticul lui Trump ar putea să îi afecteze campania, însă este neclar care vor fi consecinţele pentru pieţe, iar acest lucru depinde de starea de sănătate a lui Trump, cât de mult se va răspândi virusul în rândul politicienilor americani şi care va fi răspunsul votanţilor.

"Din câte ştim, Trump nu este grav bolnav. Este posibil ca până la deschiderea bursei de la New York pieţele să se calmeze", a spus Yako Sero, analist la Sumitomo Mitsui Trust Bank în Tokyo. "Cu toate acestea, anunţul afectează capacitatea lui Trump de a face campanie, iar perioada de timp până la alegeri se restrânge".

„Știrile legate de diagnosticul președintelui Trump sunt îngrijorătoare la nivel personal, așa cum ar fi pentru oricine. Însă, piețele se vor concentra asupra faptului că acest lucru afectează rezultatul alegerilor", a declarat Paul Donovan, directorul economic al companiei UBS Global Wealth Management.

Chiar şi înainte de testul pozitiv al preşedintelui Trump, investitorii din Asia aşteptau cu nerăbdare semnale cu privire la evoluţia negocierilor la Washington pentru un nou pachet de stimulente fiscale, dar şi cu privire la noile date statistice privind situaţia de pe piaţa muncii din SUA.

Între timp, cresc îngrijorările că numărul infecţiilor cu coronavirus este în creştere în Europa şi SUA. Madrid va deveni prima capitală europeană care în următoarele zile va reintra în carantină, pentru a combate o creştere semnificativă a numărului cazurilor de infecţie. De asemenea, un număr record de noi cazuri înregistrat joi în statul american Wisconsin a alimentat temerile potrivit cărora spitalele vor fi depăşite.

Editor : Iulia Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...