Cum poate România să profite de deschiderea Iranului
Deşi relaţiile economice dintre România şi Iran au ajuns aproape inexistente, Bucureştiul încă se mai consideră un partener tradiţional al Teheranului. O relaţie cu adevărat strânsă cu Iranul a construit-o Nicolae Ceauşescu, mai întâi cu şahul Pahlavi, apoi cu regimul instalat după revoluţia islamică.
La începutul anilor 70, România i-a ajutat pe iranieni să îşi dezvolte fabrica de tractoare din Tabriz cu tehnologia folosită la Braşov.
Apoi, agronomii români i-au învăţat pe cei iranieni cum să facă agricultură. În schimb, Ceaşescu a obţinut acces la resursele iranului.
Petromidia a fost special echipată pentru rafinarea petrolului iranian, care este mai sulfuros decât cel arab. Prin relaţia cu Iranul, Ceauşescu mai voia să obţină ceva. Influenţă în Orientul Mijlociu.
Ultima vizită externă a lui Nicolae Ceauşescu a fost la Teheran, pe 18 decembrie 1989, după represiunea sângeroasă din Timişoara. Încerca să îi convingă pe iranieni să participe la înfiinţarea unei bănci de dezvoltare pentru economiile emergente.
La scurtă vreme după întoarcerea în ţară, regimul comunist s-a prăbuşit şi, cu el, şi relaţiile economice cu Iranul.
Schimburile comerciale au scăzut de la un miliard de dolari înainte de Revoluţie, la 375 de milioane de dolari în 2011 şi la doar 158 de milioane de dolari în 2013 după înăsprirea sancţiunilor împotriva Teheranului.
În ultimul deceniu, două treimi dintre mărfurile exportate de România în Iran au fost seturi complete de componente pentru Daciile Logan asamblate într-o fabrică din Teheran sub numele Renault Tondar.
Săptămâna trecută, şeful Renault, Carlos Ghosn, spunea că vrea o prezenţă masivă în Iran, de unde compania a ieşit în 2012, odată cu sancţiuni internaţionale. Cu modelele sale ieftine, Dacia poate fi vârful de lance al Renault în Iran. Dacă va fi aşa, fabrica de la Mioveni ar putea livra componente în Iran şi poate chiar maşini asamblate complet, dacă fabrica auto din Teheran va fi depăşită de comenzi.
Deocamdată, cel mai mare importator din Iran este administraţia de la Teheran. Iranul se pregăteşte să cumpere 114 avioane Airbus cu banii statului. Şi ar putea comanda încă 400 în următorii ani.
România nu are cum să îi ofere Iranului aparate de zbor dar poate participa la alte licitaţii subvenţionate cu banii guvernului de la Teheran. Cum ar fi importurile agricole, care s-au ridicat la 13 miliarde de dolari între 2005 şi 2013.
Însă, pe piaţa agricolă din Iran, România este aproape inexistentă. În 2014, iranienii au cumpărat fructe de 322.000 de lei din România. Cantităţile sunt atât de mici încât nici nu există date defalcate în statisticile oficiale.
Agricultorii din România speră să vândă în viitor grâu şi animale vii în Iran. Însă concurenţa este deja mare. Ucraina, Germania sau Kazahstanul vând de ani buni cereale în Iran, în cantităţi mari. Importurile de alimente nu au fost supuse niciodată sancţiunilor internaţionale, doar că, din cauza conturilor blocate, iranienilor le-a fost mai greu să achite mărfurile. Însă, cei care şi-au asumat riscul de a primi banii cu întârziere au acum o cotă de piaţă mai mare decât România.
Oportunităţile pentru România pot fi mari, doar că trebuie fructificate. Nu e vorba doar de deschiderea unei pieţe uriaşe ci şi de export de expertiză. Multe sectoare din Iran s-au dezvoltat, cu know how românesc, de la agricultură la industria chimică şi de maşini. Iar într-o ţara cu specificul Iranului, contează mult şi tradiţia unor relaţii, nu doar perspectivele de viitor.
Teheranul a demarat în ultima perioadă o strategie agresivă de atragere a investitorilor străini. Preşedintele iranian şi cel chinez au semnat la Teheran acorduri economice de 600 de miliarde de dolari pe zece ani. În aceste zile, Hassan Rouhani călătoreşte prin Europa şi numai în Italia acordurile se ridică la 22 de miliarde de dolari.
Citiți și
Iranul și SUA negociază reluarea zborurilor comerciale, după o întrerupere de 36 de ani
BUSINESS CLUB. Iranul, cutie cu surprize pentru investitori
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
